Festivalul Cetăţilor Dacice (ed. a V-a), Cetatea de Baltă 2011

La 25 de km de Blaj, la Cetatea de Baltă, va avea loc în perioada 25-26 iunie 2011 cea de a 5-a ediţie a Festivalului Cetăţilor Dacice, în organizarea Consiliului Judeţean Alba. Echipe de feciori din cele cinci cetăţi dacice ale judeţului (Cetatea de Baltă, Cricău, Cugir, Ighiu, Săsciori) se vor întrece în probe pline de culoare şi umor, denumite „Decatlonul dacic”, pentru câştigarea dreptului de a găzdui următoarea ediţie a festivalului. Este și motivul pentru care festivalul are loc, anul acesta, la Cetatea de Baltă, războinicii de pe Târnave fiind cei care au câștigat concursul ediției anterioare.

Programul festivalului include un târg de meşteri populari, proiecţia filmului Dacii, un concert de muzică rock şi, în special, multe activităţi care descriu viaţa dacilor: reconstituirea unei lupte din războiul daco-roman, lupte de gladiatori, întreceri dacice, iar la lăsarea întunericului vor începe adevăratele clipe de celebrare a dacilor, odată cu ritualul de aprindere a torţelor şi, bineînţeles, cu celebrul „Rug al lui Zamolxe”, nelipsit de la nici o ediție a Festivalului Cetăților Dacice. Vor fi descântece de iele, vor fi hore şi dansuri cu publicul.

„Cireaşa de pe tort” a evenimentului este reprezentată de satul dacic, care va presupune, de fapt, reconstituirea unui spaţiu de ateliere şi locuinţe, întocmai ca pe vremea dacilor. Practic, este vorba de un fel de muzeu în aer liber, în care vei găsi tot felul de fragmente din viaţa de zi cu zi a dacilor. Vor fi expoziţii de ceramică, ateliere de fierărit, vânzare de brăţări dacice, ba chiar şi ateliere interactive de olărit, la care publicul e invitat să ia parte.

PROGRAMUL FESTIVALULUI

Sâmbătă

  • Ora 11:00 Târgul meşterilor populari;
  • Ora 16:00 Proiecția filmului istoric Dacii, în regia lui Sergiu Nicolaescu;
  • Ora 19:30 Concert Paradigma, Riff, Viţa de Vie, Phoenix;
  • Ora 23:30 Aprinderea focului „Rugul lui Zamolxe”.

Duminică

Prezentatori: Mihai Morar şi Daniel Buzdugan

  • Ora 12:30 Parada luptătorilor;
  • Ora 12:45 Terra Dacica Aeterna – „de bello dacicum”;
  • Ora 13:00 Familia Gladiatoria Pannonica – lupte de gladiatori;
  • Ora 13:30 Întrecerile dacice: Arcul viteazului, Rapid şi puternic, Suliţaşul cetăţii, Cel mai iute de picior, Braţul de fier;
  • Ora 14:30 Cascadorii ecvestre cu: Filimon Iordache, Georgiana Meselan, Lucian Bogdan, Aurel Boată;
  • Ora 15:00 Întrecerile dacice: Luptătorul, Îndemânare şi curaj, Să ne unim forţele, Voinicul din cetate, Cărăuşii cetăţii;
  • Ora 16:05 Familia Gladiatoria Pannonica – lupte de gladiatori;
  • Ora 16:35 Terra Dacica Aeterna – „de bello dacicum”;
  • Ora 17:05 Cetatea câştigătoare;
  • Ora 17:30 Spectacol Folcloric susţinut de Ansamblul Jidvei România, Ansamblul folcloric al judeţului Alba şi Ansamblul „Dor de pe Târnavă” din Cetatea de Baltă.

Organizator: Consiliul Judeţean Alba, Primăria comunei Cetatea de Baltă

Partener oficial: Jidvei

Parteneri în organizare: Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Asociaţia Ţara Vinului, Dac Motors

Parteneri media: TVR Cluj, Radio Reîntregirea, Radio Atlas, Agerpress, Ziarul Unirea, Informaţia de Alba, Read&Go, ForeverFolk, RockStage,

Festivalul Cetăţilor Dacice şi Satul Dacic sunt mărci ale Consiliului Judeţean Alba.


zp8497586rq

Post Author: Marius Matache