Recenzie la un dialog artistic

Am intrat cu teama la spectacolul “Dialoguri si fantezii in jazz”, initial pentru ca ma temeam ca fata de spectacolul de “poezie si muzica” vazut prin 1988 (toamna…) in care Ion Caramitru recita magistral din Eminescu, iar Dan Grigore canta la pian din repertoriul clasic, ma temeam spun, sa nu cumva sa fiu dezamagit de o “reincalzire” a unui spectacol mai vechi.

Specatacolul a inceput sobru pe o scena intunecata unde numai un pian si un stativ de texte asteptau in penumbra rece. Debutand abrupt cu trei poeme patriotico-paranoico-comuniste scrise de A. Toma, A. Paunescu si Vadim Tudor, spectacolul a inflorit frumos cu poeme spuse dar si cantate de Caramitru, acompaniat cu bonomie si har de Johnny pe toate cararile jazzului, cand spre chansoneta, cand spre gluma… Poeme de Eminescu, Nichita, Dan Verona, MR Paraschivescu, Lucian Avramescu, Ana Blandiana, spuse cu har si flacara, au confirmat inca odata ca Ion Caramitru este unul din actorii care stiu sa traiasca poezia, sa-i dea contur, s-o puna in scena si in valoare asa cum trebuie si cum avem cu totii nevoie acum in aceasta epoca a vietii fast food…

Johnny a cantat jazz in maniera sa inimitabila, mereu alunecand dintr-o gama in alta, mereu improvizind cu haz si oferindu-i momente de respiro patrenerului de show. Inedit a fost ca Ion Caramitru a si cantat (cu talent si stil) cateva texte puse pe muzica in genul chansonetelor frantuzesti de nimeni altul decat Johnny Raducanu, momente de creatie si gratie ce au impresionat.

Trebuie spus ca regia spectacolului a fost asigurata de Ion Caramitru si ca atat ideea, cat si realizarea este meritorie, un regal de poezie si bun gust intr-o epoca in care prostul gust ne asediaza atat strada cat si televizoarele e un fapt remarcabil!

Trecand dincolo de scenografie, spectacolul curge frumos, Caramitru reusind sa fascineze publicul cu un discurs poetic, care imbina toate starile posibile..de la filosofia cosmica a lui Eminescu, la nevazutul maiastru al lui Nichita, la umorul cald al lui Paraschivescu.. la momentul de ironie legat de interdictia de a include in spectacol doua poeme ale lui Arghezi (Mitzura crede ca Ion Caramitru e un smecher! si nu-i permite sa le foloseasca) si terminand fantastic cu citeva poeme inedite “pentru copii” ale aceluiasi Nichita.

Trebuie adaugat aici ca aceste”dialoguri” sunt un spectacol de trei persoane, pentru ca pe toata durata reprezentatiei duhul lui Nichita, marele prieten si poet, pluteste si revine la viata, umfland panzele pianului si pletele actorului…cu o unda de geniu.

Ce-ar mai fi de spus? Am mai adaugat la final citeva “implanturi” luate de pe net, spre o mai buna intelegere a evenimentului, dar nu vreau sa inchei fara sa va indemn sa mergeti la acest spectacol, ca sa regasiti acolo o seara de timp calm si frumos unde sa va odihniti de larma si alarma continua in care traim.

  • Redactor: Cum s-a nascut ideea acestui spectacol, draga Ion Caramitru?
  • Ion Caramitru: Ideea nu e chiar noua. Acum vreo 20 de ani, un spectacol oarecum asemanator de la Bulandra, tot un fel de “Dialoguri”, exersa un soi de “Disidenta… a la carte”, daca ma pot exprima astfel. Incercam, Johnny si cu mine, sa producem in public o stare… nostalgica, un remember al vremurilor bune din Romania anilor ‘30, ‘40. Cantam, amandoi, melodii vechi, din unele filme occidentale, sa zicem: “Betty Boop, o, Betty Boop” Ce n-as da eu sa te pup…” Aveam in repertoriu si unele texte ale grupului Divertis – texte destul de acide, dar acceptate. Mai aveam la baza si unele poezii scrise, da, de Toma Caragiu. De data asta, dupa cum ai vazut, eu am recitat Eminescu, dar si poezie contemporana. Spectacolul face parte din proiectul “Voci si spectacole memorabile”, realizat de UNITER si SRR.
  • Ion Caramitru: Acest proiect s-a concretizat pana acum intr-o colectie de CD-uri ce cuprinde sase titluri: “Craii de Curtea Veche” de Mateiu Caragiale (cu Alexandru Repan), “Celalalt Cioran” (cu Ovidiu Iuliu Moldovan, Silviu Biris, Oana Vanatoru, Liviu Lucaci si pianista Mihaela Valcea), “Nepotul lui Rameau” de Denis Diderot (cu Marin Moraru si Gheorghe Dinica), “Trecut-au anii…” dupa Mihai Eminescu (cu Valeria Seciu, Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu Moldovan si clarinetistul Aurelian Octav Popa), “Regina mama” de Manlio Santanelli (cu Olga Tudorache si Valeriu Popescu) si “Iona” de Marin Sorescu (cu Ilie Gheorghe). Proiectul este menit sa arhiveze si sa puna in valoare mari spectacole prin inregistrarea lor electronica.

Pentru Foreverfolk,
Ovidiu Mihailescu

Post Author: Marius Matache

1 thought on “Recenzie la un dialog artistic

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.