La un concert in club se stabileste probabil cea mai apropiata legatura intre artist si publicul sau, prin comparatie cu un album de studio sau un concert pe o scena mai mare (stadion, sala de spectacol etc.).
Vineri, 19 septembrie, Clubul Big Mamou a gazduit, conform bunelor sale traditii, un concert de blues cu George Baicea, un obisnuit al clubului si unul din cei mai buni chitaristi de blues-rock din Romania. Alaturi de George (chitara solo) au fost colegii sai din „George Baicea Blues Band”, ce aseara i-a inclus pe Catalin Rasvan – bass si Nicu Geroiu – tobe. Si, sa fim sinceri, un preferat al echipei Forever Folk, care adesea trimite un contingent serios la concertele lui (in seara respectiva am fost cinci).
Inca de la prima melodie, mi-a fost greu sa ma hotarasc daca ne-a fost noua dor de Baicea Blues Band sau le-a fost lor dor de o cantare alaturi de fanii lor cei mai infocati. Pentru ca inca de la „Say what” a lui Stevie Ray Vaughan, a fost vizibil cheful baietilor de a ne oferi o seara mare, lucru care le-a reusit cu varf si indesat.
Daca am pomenit nume de piese, sa spunem ca show-ul a fost o avanpremiera a albumului proaspat aparut al lui George Baicea „Vintage stories”, care include, asa cum spune si George, programul de club al trupei si anume piese de referinta rock si blues, apartinand unor monstrii sacrii ai muzicii precum Stevie Ray Vaughan, Jimmy Hendrix sau Buddy Guy. Albumul, care este inregistrat live in Germania, alaturi de Adrian Militaru si Wolfgang Ziegler, este o mostra de profesionalism si muzicalitate, album tras in priza directa „din club” impecabil si fara greseli, iar sound-ul este de cea mai buna calitate. Si daca tot am vorbit de Hendrix si SRV, putini muzicieni romani sunt capabili sa „atace” piese ale celor doi, asa ca daca vreti sa auziti un „Voodoo chile” sau un „Little wing” ori „Hey Joe”, interesati-va cand va avea loc urmatorul concert cu George Baicea Blues Band.
Tot ce imi amintesc despre seara de vineri sunt franturi de imagini si senzatii. George Baicea si Jimmy Hendrix ca o imagine in oglinda (posterul urias cu Hendrix trona chiar alaturi de George). Pauza de „respirat” in care am stat de vorba atat de natural cu George, fara vreo bariera intre „artist” si „public”. Explozia de energie de la „Wild thing” a celor din sala. Solo-uri de bass de mare rafinament, eleganta si precizie matematica (nu degeaba exista expresia „matematica muzicii”). Un tobosar cu zambetul pe buze de la inceput pana la sfarsit, cu chef de „joaca”, de improvizatie care este piperul trupei si omul ce adauga suspans pieselor. Trei oameni care chiar se simteau bine pe scena. „Standing ovation” la sfarsitul recitalului, in semn de multumire pentru prestatia celor de pe scena si in speranta unui bis care sa mai prelungeasca vraja. De remarcat deasemenea faptul ca deja culbul Big Mamou e plin la cintarile lui George Baicea si nu e departe clipa cand, credem noi, sala va fi neincapatoare pentru admiratorii tot mai multi ai acestui „modest” chitarist de geniu!
