Pentru ca folkistii “e si ei oameni” si ca tot omul au si preferinte muzicale, sambata, 22 martie, impreuna cu un alt Gashkademician de frunte, Ovidiu Mihailescu, am mers la un concert de blues si nu numai, in Clubul Big Mamou. Protagonistul serii a fost George Baicea, impreuna cu Baicea Blues Band, adica un trio care il include alaturi de Nicu Geroiu (tobe) si Catalin Rasvan (bass).
Nu va asteptati sa comentez concertul din punct de vedere tehnic, nu am caderea sa o fac. Dar nu pot sa nu remarc forta si energia pe care George Baicea le arata pe scena, minunile pe care chitara lui le produce cu fiecare nota eliberata, iar mai presus de toate senzatia ca nimic nu e intamplator, ci respecta indicatiile “Dirijorului”. La el, sunetele chitarei nu se produc pe grif, ci vin parca de undeva din interior, fiecare sunet fiind masurat si calibrat de trairea interioara si de transmiterea unui mesaj muzical. Baicea face parte din grupul de elita al chitaristilor care nu interpreteaza, ci traiesc melodia, sunetul; asemeni lui Santana, Clapton, Moore, la el fiecare nota are greutate si forta de a cuceri.
Clubul a rasunat la piese de pe toate cele trei albume ale lui George Baicea (Prins in trafic, Trafic greu, Cinderella), in acorduri de blues sau boogie, rock’n’roll si chiar influente de funk si hard-rock. Piese ca Imi spune mama sau Irina au aratat de ce George Baicea este unul dintre cei mai buni chitaristi din Romania.
Ar fi nedrept sa nu spunem cateva cuvinte si despre “Sectia Ritmica” a trupei. Nicu Geroiu a fost intr-o dispozitie de zile mari (asta e dispozitia lui obisnuita), s-a “certat si luptat” cu tobele, a debordat de fantezie, a electrizat sala ori de cate ori a avut ocazia. Mucalit si bonom, pare ca in permanenta e in dialog cu ceilalti membrii ai trupei, pus pe sotii si “comentarii ritmice” pare mereu gata sa o ia pe alt drum, sa improvizeze o alta partitura diferita si totusi paralel perfecta cu drumul colegilor de trupa, rar s-a vazut un baterist atat de inteligent si de “altfel”. Faptul ca emana buna dispozitie adauga o nota de tinerete si surpriza intr-un show care impresioneaza mai ales prin calitate si seriozitate.
Catalin Rasvan a impresionat prin eleganta prestatiei si tehnica impecabila de bass (nu oricine utilizeaza un bass cu 6 corzi, iar Catalin Rasvan a aratat ca le si foloseste pe toate sase si nu sunt doar de decor). Aparent mai retras in sine (i se spune Blandu’), Catalin e mereu aproape de George cu bridge-urile de bas care sustin solourile, cu savante game care raspund si puncteaza arhitectura sonora a pieselor. Elegant si tacut, el pare sa puna o mantie de mister pe muzica trupei.
Sala a explodat pur si simplu cand cei trei au “citat” piese precum Mary had a little lamb, Voodoo Chile sau Wild Thing, chiar Jimi Hendrix (prezent intr-un tablou din vecinatatea scenei) fiind uimit, pe de-o parte de acuratetea cu care George Baicea reuseste sa cante piese de o asemenea complexitate, iar pe de alta de amprenta pe care artistul o lasa asupra unor coveruri. Din pacate, o astfel de trupa si o astfel de muzica ar fi meritat un public mult mai mare, dar putem visa pentru viitor. Totusi ne consolam cu gindul ca seara de la Big Mamou a beneficiat de un public atent si de calitate, ce a parut sa fie o companie placuta pentru artisti.
Nu putem incheia fara sa amintim de Stevie Ray Vaughan, a carui tacuta umbra a trecut prin spatele scenei…. Pentru ca George Baicea are ceva din stilul si forta de a impresiona a acestui mare blues-man.
Retineti George Baicea Blues Band, o trupa pe care, daca o veti vedea, nu o veti uita curind! Ii gasiti si pe www.georgebaicea.ro si http://www.georgebaiceabb.ro/
O seara electrica, o seara blue, o seara blues. Sau, mai simplu, o seara minunata. Long live living blues!
[nggallery id=19]