Niciodata nu m-am formalizat de categorisiri musicale de genul “eu sunt rapper, ascult doar rapp” sau “sunt rocker, n-am ce cauta intr-o discoteca”. Mi-am arborat usor ostentativ citatul din Enescu “Muzica e de doua feluri: buna sau proasta” si am hotarat sa decid singur in ce categorie se incadreaza unul sau altul din artisti sau genuri de muzica.
Astfel ca, ieri seara, 30 iunie 2008, prin bunavointa prietenului Laurentiu State zis Jetix, am fost la concertul Queensryche de la Arenele Romane din Bucuresti. Dupa incercarile deja clasice pentru un concert in Bucuresti (desi programat sa inceapa la 20.45, abia pe la 20.30 s-au deschis portile), am intrat si ne-am gasit un loc linistit de privit. In jur, numai lume buna (Adi Barar de la Cargo, Boro de la Iris, Berti Barbera). La bere coada, asa ca Maestrul Sadicu, webmasterul Forever Folk s-a asezat indraznet acolo, iar noi (Alex V-Twin si cu mine) ne-am asezat la coada pentru sucuri si sandwichuri. Bila alba: preturi decente, vanzatoare prietenoasa.
N-am asteptam mult si a inceput si concertul. Marcel Platon (un guru al muzicii rock si unul din organizatori) ne anuntase deja ca Geoff (n.r. Geoff Tate, vocalul trupei) este “in voce”, iar imediat ce sunetul i-a permis (se pare ca inginerii de sunet adusi de trupa s-au molipsit de obiceiuri romanesti si au uitat sa ii deschida microfonul pret de cateva secunde). “Revolution calling” ne-a informat rapid ca Queensryche nu sunt o trupa de “baladisti”, ci sunt dominati de un mesaj de protest, dupa caz, impotriva globalizarii (nu s-au ferit de “f…” word cand a venit vorba de prietenul George Bush), a drogurilor, sau negarea sentimentului de iubire.
Concertul a prezentat albumul Operation: Mindcrime, lansat de Queensryche in 1988 si considerat cel mai important si mai popular album de progressive metal si inclus intre primele 100 de albume de heavy metal din toate timpurile de revista Kerrang!.
Operation: Mindcrime este un album conceptual, o opera rock al carui personaj principal, Nikki, dezamagit de societatea americana si sub influenta heroinei, este manipulat sa intre intr-o societate aparent revolutionara, condusa in realitate de un demagog politic si religios, Dr. X. Prin intermediul dependentei de droguri si a unor tehnici de spalare a creierului, Dr. X il poate transforma pe Nikki intr-un asasin prin simpla rostire a unei comenzi verbale (a doua piesa Operation: Mindcrime). Un alt personaj al operei este Sister Mary (Sora Maria, o fosta prostituata transformata in calugarita), interpretat de Pamela Moore, ale carei duete cu Geoff au electrizat audienta de la Arenele Romane.
Astfel, dupa Revolution Calling si Operation: Mindcrime, au urmat si celelalte piese de pe album – Speak, Spreading the disease, Suite Sister Mary, The mission, The Needle Lies, Electric Requiem, Breaking the silence, I don’t believe in love sau Eyes of a stranger.
Sa ii prezentam insa si pe ceilalti membrii ai trupei ce au urcat aseara pe scena: Scott Rockenfield (tobe, percutie, clape), Eddie Jackson (bass), Michael Wilton (chitara), Mike Stone (chitara), cu o mentiune speciala pentru Scott, cu o prestatie absolute incantatoare. De asemenea, trebuie spus ca mare parte din piesele de pe Operation: Mindcrime il au drept autor pe Chris DeGarmo, membru fondator al trupei.
In ultima parte a concertului, trupa a plusat cu piese de pe alte albume precum Best I can, Empire, Jet City Woman, Silent Lucidity sau Fear City Slide.
Astfel ca, daca nu ati fost la Arenele Romane aseara, ati pierdut concertul unei trupe care, desi a avut apogeul in anii ’80, ne-a aratat ce inseamna un metal de calitate, ca nu si-au pierdut cheful si priceperea in a face un show adevarat, care a impletit muzica si efectele speciale (proiectii, lumini, fum).
Marius Matache si Razvan Nica
