Exista momente cand, chiar daca e sesiune, chiar daca e cald, sau chiar daca simti ca pici pe jos de oboseala, tot iti aduni bruma de energie spre a asista la un concert care se anunta a fi special. Asa s-a intamplat pe data de 21.05.2009, in clubul 100 Crossroads, la concertul lui Emeric Imre. Emeric Imre singur – el si a lui chitara.
Publicul nu foarte numeros, dar destul de prezent in ceea ce se intampla, fredonand cu drag piesele cunoscute si chiar mai putin cunoscute; sonorizarea nu extraordinara, dar destula cat sa nu ne zgariem pe urechi si sa fim incantati de ce auzim; de remarcat faptul ca exista si lumini pentru scena acum. In aceasta atmosfera a inceput concertul care urma sa ne poarte, dupa cum a spus Imi, prin “60 de momente intamplatoare sau nu” din viata sa. Adica aveam in fata un program de 60 de piese si intial am zambit un pic ironic, asteptandu-ma totusi la un concert obisnuit, de maxim 20 de piese. E drept, pana la final nu au fost chiar 60 de piese, ci “doar” 40…
Au fost piese pe care cu toti le-am fredonat cel putin o data, pierduti in diverse povesti de dragoste sau la un foc de tabara, precum Juramant, Nebun de alb, Ilie de la scularie, Oratie de nunta sau Scrisoare suparata (cunoscuta si sub numele de Fata de crasma cu manele). Mi-a placut la piesele astea ca bariera atat de des intalnita, chiar daca involuntara, dintre public si artist a fost un pic rupta. Emeric Imre canta pentru noi, dar si impreuna cu noi. Au fost doua piese in prima auditie. Au fost piese mai vechi Ursoaica (1991), Posta fara noroc (1997), Conditia umana (1994), Scrum (1996) cu un mesaj totusi percutant si prin prezent. Au fost piese pe versuri de Nichita Stanescu (Cantec si Trecerea). Au fost piese care sa te faca sa te gandesti si sa le cauti sensul din spatele cuvintelor, cum ar fi Balada de seara, Sfarsit de film sau Fereastra la toamna absoluta. Si a mai fost pierduta, printre toate aceste 40 de piese, pentru fiecare prieten ascultator din public, macar o piesa de suflet, una care reusea sa ne duca departe sau aproape, sa ne faca sa zambim sau sa lacrimam. Pentru cineva era Buna in varianta rea, pentru un domn din fata mea Buna seara, doamna, pentru subsemnata Condamnare.
Am mers la acest concert din curiozitate si din dorinta de a il vedea pe clujeanul care ajunge destul de rar in Bucuresti. Am plecat cu inima plina dupa mai bine de 3 ore de muzica, cu sentimentul ca am fost printre prieteni si nu parte a unui public spart si rupt, si pot afirma cu siguranta ca cele 40 de momente muzicale oferite de Emeric Imre nu au fost pure intamplari, ci au fost asa cum trebuiau sa fie.
Pentru ForeverFolk, Oana