“Te iubesc! Te iubesc?”

Piesele de teatru in spatiu neconventional, chiar daca multe dintre ele garantate a fi foarte bune, mi-au lasat de si mai multe ori gustul amar al unei asteptari neimplinite. Cu toate acestea, motivul pentru care am ales participarea, ca spectator, la piesa “Te iubesc! Te iubesc?” a fost experienta mai mult decat placuta a vizionarii altor piese puse in scena de Compania de teatru D’aya. (cea mai cunoscuta fiind “Dragostea dureaza 3 ani”).

Spatiul desfasurarii piesei a fost Laptaria lui Enache, loc de poveste pentru unii sau poate doar un alt club din Bucuresti. Pentru altii, pe 13 ianuarie, a fost un loc plin de farmec, zambete dar si mici intrebari care apareau pe parcursul piesei.  In regia si adaptarea lui Chris Simion, dupa “Zapezile de altadata” a lui Dumitru Solomon, piesa “Te iubesc! Te iubesc?” se revendica a fi “o reteta comica despre cum sa fim fericiti in cuplu si cum sa evitam blazarea in doi”.

El (George Corodeanu) si Ea (Corina Moise) – personaje in care, chiar fara sa vrei la un moment dat te regasesti – sunt tineri si se iubesc. El isi declara iubirea eterna, ea ar vrea sa creada dar ii e teama ca totul s-ar pierde, pana la urma se casatoresc.

“EL: Te iubesc ca un nebun.
EA: Nebunia trece.
EL: Dar dragostea rămâne.
EA: Ce mai rămâne din dragoste după ce a trecut nebunia ? Obisnuinta.”

Nu, povestea nu se termina aici, cu un asteptat “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”. De fapt, povestea abia incepe. Se face un mic arc peste timp, si cuplul cu iubire si pasiune nebuna se regaseste in postura cuplului obisnuit si linistit.

“EA: Nici gelos nu mai esti ?!
EL: Cand eram gelos spuneai ca-s nebun.
EA: Ceea ce ne lipseşte noua e tocmai nebunia ! Ne-am linistit prea devreme, ne-am lasat coplesiti de oboseala, de obisnuinta, de rutina…
EL: Iar incepi?”

Discutii la miez de noapte, cand El vrea sa doarma, Ea vrea ce avea la inceput. Replici pline de umor, uneori ironice, alteori de o duritate care se simte atunci cand rasul (care nu e tocmai rasul simplu, ci mai degraba rasul amar al unei situatii in care te-ai putea gasi la un moment dat) se opreste.

“EL: Fericirea este..cand e bine…si nu ne certam…si dormim…”

Pe fundal, uneori impasibila ca o statuie, alteori marcand imaginea personajului pentru care ideea de casnicie e o farsa, dominand totusi prin forta expresivitatii scena, Manuela Harbor (cea care joaca rolul unei statui, si mai apoi al mamei Ei), este cea care impune un sens al gravitatii piesei. Cu o privire care parca poate taia, un ras ironic si rece, o calm calculat in fiecare moment, aparitia ei (chiar daca secundara) aduce un plus de valoare intregului ansamblu.

“Nu exista dragoste infinita. Ne amagim. Legile poeziei sunt altele decat legile vietii”

Fiecare moment cheie este marcat, de difuzarea pe un proiector, a unor concluzii care, pe cat sunt de amuzante, pe atat de tare te pot infiora daca le internalizezi putin. Din cauza faptului ca asezarea in Laptarie a fost relativ deficitara (in ciuda rezervarii si a faptului ca ma ajuns destul de devreme, locurile pe care le-am avut au fost destul de in spate si uneori  privirile catre anumite detalii obturate de cei din fata), s-a creat la un moment dat un fel de conventie tacita intre cei peste 100 si mai bine de spectatori. Cei care erau mai in fata sau care vedeau citeau cu voce tare replicile, iar acestea ajungeau pana in spate. Chiar daca a fost uneori deranjant, tipul acesta de relationare si de implicare a publicului in piesa a creat totusi un farmec aparte. Printre concluziile enuntate:

“In iubire fiecare are un balcon ca Romeo si Julieta pe care mai apoi isi intinde rufele”

“Secretul casatoriei fericite: sa nu ai preferinte, ci sa te multumesti cu ceea ce ai.”
“Secretul fericirii in cuplu: sa nu-ti vina ideea sa compari!”
“Daca IUBIREA este raspunsul, poti sa repeti intrebarea?”

Concluzionand, “Te iubesc! Te iubesc?” este o piesa care nu merita ratata, care va va rupe pentru o ora si un pic de cotidian, care va va face sa zambiti dar si va re-evaluati un pic ideile despre ceea ce insemana “iubire”, “casatorie”, “cuplu”.

Ca o mentiune, in cazul in care mergeti la o reprezentatie care se da in Laptarie, luati-va locuri in zona pernelor, si nu pe scaunele de bar. Acestea sunt pozitionate destul de in spate (vizibilitatea este totusi relative buna) si puteti avea nefericita ocazie ca cineva inalt sa stea in fata voastra…In rest, numai cuvinte de bine pentru regie, montaj, coregrafie, joc scenic si idee de piesa.

(Nota: Atat fotografiile, cat si replicile sunt preluate de pe site-ul Companiei de Teatru D’aya, unde puteti urmari programul urmatoarelor reprezentatii pregatite de aceasta)