Bob Dylan in concert la Bucuresti

Nu stiu cata lume a venit la concertul Bob Dylan (Jurnalul National spunea in editia din ziua urmatoare ca 10 000), dar stiu ca am vazut multa “lume buna”. Intr-un colt de tribuna, Alexandru Andries discuta relaxat cu Ada Milea, in asteptarea recitalului prietenului Nicu AlifantisMaria Gheorghiu, Berti Barbera sau Hanno Hofer (Nightloser) au preferat sa stea aproape de scena. I-am mai zarit si pe Victor Socaciu, Oliver Sterian, dar si oameni de presa sau analisti politici ca Teodora Ionescu, Florin Iaru sau Bogdan Teodorescu.

Trupa Bucium a deschis spectacolul. Am mai spus-o de nenumarate ori, sarcina de a canta inaintea unor artisti cu renume este onoranta, dar si ingrata. Spre deosebire de alte concerte insa, cand lumea abia asteapta sa “scape” de opening-act, etno-rock-ul celor de la Bucium a fost foarte bine primit de publicul ce se strangea usor-usor in fata scenei. Piese precum Colindul cerbului ma duc cu gandul la albumul Cantafabule al celor de la Phoenix.

Au urmat Nicu Alifantis si ZAN, “intarita” pentru acest concert cu Mihai Nenita. Argumentul l-a oferit chiar Nicu Alifantis: cele doua melodii de pe albumul „Cantece de semineu” ce vor fi interpretate nu ar fi fost la fel fara el. Au deschis cu Piata Romana nr. 9, iar publicul s-a “incalzit” imediat. Dupa care Nicu Alifantis a facut un gest de de o mare incarcatura emotionala: a dedicat recitalul sau si al colegilor sai “unui om care si-ar fi dorit tare mult sa participe la acest concert: Motzu’ Pittis“. Pe deplin meritat, pentru ca daca foarte multa lume cunoaste melodii ca Mr. Tambourine Man sau Blowing in the wind, acest lucru i se datoreaza lui Motzu. Au mai fost printre altele si Inscriptie pe un inel, Ploaie in Luna lui Marte, Cantec pentru ea. N-a lipsit nici deja celebrul ukulele al lui Nicu Alifantis pentru Cantec de iubire. Iar pentru o incheiere plina de pasiune si deloc regizata (ma indoiesc ca au repetat scena in care “cade in genunchi in fata solo-ului de chitara lui Razvan Mirica), Nicu Alifantis a inlocuit instrumentele cu corzi cu o pereche de maracas pentru tango-ul Nu ma-ntreba. Concluzia? Un recital perfect intr-un concert istoric.

Daca eram in wrestling, cineva ar fi anuntat probabil “It’s showtime!”. Dar pentru Bob Dylan a vorbit intotdeauna cuvantul, nu degeaba a fost numit “poetul rock’n’roll”. Asa ca Bob Dylan si cei care ii alcatuiesc trupa au urcat pe scena fara prea multe fasoane, imbracati elegant, aproape “la 4 ace”, cu o parte din ei purtand palarii si au demarat cu Everybody must get stoned, urmata de It ain’t me baby si I’ll be your baby tonight. Toate piesele insa aproape rescrise muzical, astfel ca de multe ori publicul mai ca nu le recunostea. Apoi in “recuzita” a aparut muzicuta, care a ridicat temperatura in public de fiecare data cand a “intervenit”. Jolene a adus in scena energia de electric-blues, apoi publicul a cantat in cor refrenul pentru Just like a woman. Cum intunericul se lasase peste Zone Arena, cateva lumini discrete si-au facut simtita prezenta, dar nu mai mult decat pentru a produce o atmosfera ce, alaturi de costumatia artistilor si trecerea in registrul de blues, amintea de cluburile anilor ’30 din perioada prohibitiei asupra alcoolului din SUA.

Si daca tot vorbim de genuri, artistul nu a uitat ca si-a inceput cariera muzica cantand rock’n’roll, Highway 61 Revisited fiind una din piesele cantate pe acest profil. Mi-ar fi greu sa clasific stilul lui Bob Dylan dupa concertul de aseara, el abordand un spectru larg de piese, de la folk, blues si electric blues, rock’n’roll sau chiar soul. Sau pur si simplu o poezie acompaniata de  muzica. In unele momente, Bob Dylan cantand sau recitand versurile melodiilor parea personajul unei piese de teatru derulandu-si monologul scenei finale al unei tragedii shakespeariene.

Like a Rolling Stone nu e o simpla piesa, un cantec, fie el un cantec de protest, cu un mesaj puternic. Like a Rolling Stone e imnul unei generatii, e strigatul celui care se impotriveste destinului, renascand din propria cenusa (cantecul a fost scris de Bob Dylan intr-un moment in care voia sa renunte la cariera muzicala, care ia o noua turnura dupa ce scrie aceasta piesa, ulterior preluata si de grupul The Rolling Stones, pentru care devine un adevarat imn). A fost prima piesa cantata la bis si a adus lacrimi in ochii unui domn extrem de respectabil si sobru din dreapta mea. Iar concertul s-a incheiat, poate prea devreme fata de ce ne-am fi dorit cu totii, cu All along the watchtower.

Probabil ca daca romanii l-ar fi vazut pe Bob Dylan in concert acum 20 de ani, ar fi fost extaziati, incantati si orice stare ar putea produce un concert al unui artist de talia lui Bob Dylan. Poate din punct de vedere al spectacolului complementar muzicii, Bob Dylan nu este un artist foarte spectaculos. Poate ca ne-am fi dorit si Mr. Tambourine Man, Knockin’ on heaven’s door sau Blowing in the wind – aici si managementul din Romania al artistului ar fi putut contribui, informandu-l despre munca depusa de “Presedintele Partidului Dylan-Lennon” (Motzu’ Pittis) pentru popularizarea pieselor sale. Poate ca timp de peste 40 de ani ni l-am imaginat mai volubil pe batranelul ursuz ce a venit fara chef de a schimba amabilitati cu publicul, dar cu chef sa cante, deci a implinit de curand 69 de ani.

Dar pot sa spun cu mana pe inima ca am mers la concert pentru a vedea spiritul ce a miscat masele, ce a ridicat oamenii impotriva nedreptatii. Pentru a-l vedea pe genialul artist ale carui piese au fost preluate, intr-o forma mai mult sau mai putin apropiata de variantele originale, de peste 1000 de artisti, ce au realizat peste 2500 de prelucrari. Pentru ca Bob Dylan nu mai e demult un simplu muzician, ci un artist care a modificat istoria.

foto: Diana Stoleru

Post Author: Marius Matache

3 thoughts on “Bob Dylan in concert la Bucuresti

    […] This post was mentioned on Twitter by Marius Matache, ForeverFolk. ForeverFolk said: Bob Dylan in concert la Bucuresti – http://bit.ly/9J6Q3O […]

    Tica Stan

    (4 June 2010 - 12:01)

    Cu regret ca nu am vazut concertul .Eo.k.TicaS.

    Mihai Pintilie

    (4 June 2010 - 21:05)

    Ii respect pe mosuletii gen Bob Dylan, Rolling Stones, AC/DC, Aerosmith care la varsta lor se tin bine, tata, atat de bine incat te fac sa te simti mai tanar miscandu-te in ritmul muzici lor. Si-i mai respect pe cei care merg la concertele lor aratand ca sunt artisti a caror muzica va ramane pe veci.. nemuritoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.