Folk is alive. In A’Live

Joi seara am avut placerea de a participa la inaugurarea unei noi seri de folk in peisajul bucurestean, si anume in club A’Live. Nu pot privi decat cu bucurie faptul ca exista asemenea tipuri de evenimente, dar mai ales faptul ca serile de folk ies din peisajul unor cluburi mai mici (si deseori destul de inghesuite) pentru a trece spre locuri mai aerisite, cu locuri destul de multe si atmosfera cat se poate de placuta.

Pe fondul unor prime impresii cat se poate de placute, am fost luati in primire de prezentatorul serii, Dan Murzea (membru al trupei de impro-teatru Obligo), iar cel ce va fi gazda serilor de joi (Puiu Cretu) ne-a urat bun venit in tonurile unui Cantec de oameni (Valeriu Sterian). Alaturi de Puiu a fost pe scena Adi Ursu, un chitarist care a umplut catecele pe care deja la stiam intr-un mod inedit si a ajutat la creearea unei atmosfere calde in tonurile unor piese precum De ziua ta, Tamplarul de sicrie, sau Se duc iubirile.

Seara a fost una dedicata prietenilor-invitati din lumea folkului, iar primii prezenti au fost si cei mai tineri dintre acestia: un grup format de trei tineri liceeni, sub numele de Rapsotree care ne-au purtat atat prin piese cunoscute (Andreea a Adei Milea sau Fata Verde a legendarilor Phoenix), dar ne-au povestit si despre placerea a ti se spune Tu. A urmat pe scena Fox Studis, cu mare chef de cantat, cu acelasi sunet inconfundabil care i-a facut cunoscuti si cu stilul de jazz-folk care le este amprenta, poate un pic cam puternic pe alocuri, dar aici sunetul nu prea a fost de partea lor.

Pentru mine a urmat prima dintre premierele serii, anume prima data cand i-am ascultat live pe Raul Cirstea si Constantin Neculae. Stiam inca de pe albumul lor ca pieselor lor au ceva dintr-o poveste, iar mini-recitalul lor m-a convins de acest lucru. Rar vezi oameni care stau pe scena si par deconectati de la orice se intampla in jur (si credeti-ma, pubul era plin), si care cu toate acestea reusesc sa transmita prin sunete, armonie si versuri izbutit alese povesti. Povesti cu bufoni (Cantecul ingerului bufon), cu dragoste, dedicate oamenilor dragi (Zadarnicie), povesti in ritmul carora ni s-a spus “Buna seara” sau cu Delte lunare.

Cea de-a doua premiera a stat sub semnul accentului englezesc puternic si a unui zambet de om fericit ca publicul comunica si raspunde pozitiv: Johnatan David. Nu stiu daca a fost o strategie pentru a convinge publicul sa participe la concertul acestuia (care va avea loc in acelasi pub, pe  31 martie), dar cu siguranta tanarul de pe taramuri britanice ne-a atras atentia prin Stand by me, No woman, no cry sau Wish you were here. Si nu in ultimul rand, ne-a facut o surpriza de proportii cand, intr-o romana destul de clara ne-a spus “Sa nu radeti”, inainte de a incepe sa cante piesa Vama Veche a trupei omonime.

Orele fiind inaintate, am parasit clubul cu putin regret, in timp ce Puiu Cretu incheia seara, dar si cu dorinta de a reveni. O sa incerc sa trec peste problemele de sunet care au aparut pe tot parcursul serii si o sa le pun pe seama inceputului si a faptului ca intotdeauna se poate imbunatati ceva, care, de altfel, au fost singurele momente mai putin placute. In rest, un loc bun pentru concerte (printre cele mai bune pana in momentul de fata in peisajul bucurestean), cu avantajul unui spatiu bine impartit, al locurilor multe si al faptului ca este bine ventilat si o seara plina de surprize si muzica buna.