Floare de colț la Sighet

Se spune ca orice inceput e greu. E insa mai important sa vrei, sa iti asumi dificultatile inerente inceputului, sa te implici, sa nu precupetesti nici un efort pentru un eveniment cultural de calitate. Gala folk Floare de Colt de la Sighetu Marmatiei e la inceput, stiu ca a durat ceva pana lucrurile au intrat pe fagasul final, nu e usor sa gasesti sprijinul necesar. Planetele s-au aliniat insa exact la momentul potrivit, iar pe 16 august a demarat prima editie a acestui eveniment pe care personal mi-l doresc cat mai trainic, la fel cum imi doresc sa apara cat mai multe evenimente de acest tip. Muzica folk se simte mult mai bine pe scene adevarate decat in locuri neadecvate (n-am gasit alta rima).

Am fost uimit de publicul foarte numeros, organizatorii au anuntat circa 1000 de locuri pe scaune si toate erau ocupate, plus inca pe-atati iubitori de muzica folk stateau in picioare. Ca artist, m-am bucurat de sunetul excelent, probele noastre de sunet au durat fix 3 minute – la scena se vehiculau glume de genul “a durat mai mult drumul decat au durat probele”, de un public extrem de ascultator (dar nu cuminte), care ne-a primit cu caldura si ne-a fost alaturi. Langa scena, Ducu Bertzi isi “ducea” aparent linistit emotiile inceputului, primindu-si colegii si prietenii “acasa, la Sighet”.

Ca spectator, m-am bucurat de recitalurile lui Nicu Alifantis, Marius Batu (desi mi-era dor sa il revad si pe Eugen Baboi, pe care insa munca l-a tinut departe de Sighet) si al Magdei Puskas. Majoritatea lor reveneau la Sighet dupa ani buni, semn ca invitatia in nordul tarii i-a bucurat nespus. Nicu Alifantis s-a jucat cu publicul, s-a jucat cu Mihai Nenita pret de doua piese (foto stanga), a cantat si in machedoneste, si in greceste, si piese de pe noul Mozaic, si piesele arhicunoscute.

Ca jurnalist, prieten si sustinator fervent, m-am bucurat sa vad ca atat publicul, cat si artistii consacrati au apreciat recitalul Alexandrei Andrei si al lui Cosmin Vaman, semn ca premiile acordate de ForeverFolk in 2011 si 2012 nu au fost o greseala. In plus, e inca o dovada ca folkul nu moare, ci are un viitor foarte frumos.

Despre cea de a 2-a seara de la Sighet, intr-un articol viitor.

Sursa foto: I love Sighet