Asociaţia Fălticeni Cultural organizează în perioada 12 – 13 iulie 2014 ediţia a III-a a Festivalului Concurs pentru Tineret Fălticeni Folk, rezervat creatorilor şi interpreţilor de muzică folk, cu vârsta până la 30 ani. Festivalul îşi propune descoperirea, lansarea şi mediatizarea unor autentice valori ale genului şi popularizarea creaţiei acestora. Cele două zile de festival se vor desfășura în sala de spectacole din cadrul Centrului Cultural “Grigore Vasiliu Birlic” – Fălticeni, după următorul program:
- Ziua 1 (sâmbătă, 12 iulie 2014) – primirea participanţilor, festivitatea de deschidere, concursul de interpretare ( 15 participanţi), recitaluri;
- Ziua a 2-a (duminică, 13 iulie 2014) – Excursie culturală; Festivitatea de premiere; Recitaluri.
Observații legate de participarea la Fălticeni Folk 2014
- Perioada de înscriere la festival este 19 mai – 8 iulie 2014;
- În vederea preselecției, concurenții vor trebui să trimită formularul de înscriere și două piese în format dvd, pe adresa Asociaţiei Fălticeni Cultural (Str. Republicii, Bloc 32, Scara E, Ap. 3, Fălticeni, Jud. Suceava, cod poştal 725200) sau prin e-mail, în format mp3, la adresa asociatiafalticenicultural@yahoo.com
- Festivalul se adresează elevilor sau tinerilor având vârsta cuprinsă între 12 şi 30 de ani;
- Juriul va invita la festival, în urma preselecţiei, 15 solişti care vor prezenta la preselecţie şi în concurs 2 piese (compoziţii proprii sau prelucrări); aceștia vor fi anunțați de acceptarea în concurs cel târziu până la data de 10 iulie;
- Pentru interpreţii admişi în concurs, după etapa de preselecţie, cheltuielile de cazare şi masă vor fi suportate de către organizatori. Participanții își vor asigura transportul din resurse proprii.
- Juriul, format din personalităţi implicate activ în fenomenul folk românesc, va acorda premii şi menţiuni, iar PRIMELE 10 CREAŢII DE MUZICĂ FOLK VOR FI ÎNREGISTRATE PE UN CD CARE SE VA LANSA LA FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE TEATRU PENTRU TINERET „GR. V. BIRLIC” în perioada 5-12 sept. 2014, la Fălticeni.
- Sunt programate, în perioada festivalului, prezentări de carte, expoziţii, recitaluri artistice şi o excursie culturală.
1 thought on “Fălticeni Folk 2014”
Fălticeni Folk 2014: recitaluri și programul detaliat al festivalului
(4 July 2014 - 10:28)[…] reamintim că înscrierile la festival se pot face până marți, 8 iulie. Detalii găsiți aici. Festivalul Național Fălticeni Folk 2014 este organizat de Asociația Fălticeni Cultural. Pentru […]