Am mers la Iași cu inima deschisă și cu gândul că ce se va întâmpla la Ateneul din Iași va fi un omagiu adus lui Liviu Nechita și nu un priveghi, un motiv ca muzica lui Liviu să bucure sufletele oamenilor ce au umplut sala Radu Beligan până la refuz. Și spre bucuria mea, exact așa s-a întâmplat. Cezar Popescu a cântat Joi, de pe Să mori frumos, să bată vântul, eu am cântat Ploaia, de pe Dor de-acasă. Iar până apar pe YouTube piese cu Liviu de pe Vieți desenate, vă invit să ascultați Joi.
Nicu Alifantis a fost tonic și cu chef de cântat, căci altfel nu îmi explic cum de s-a jucat așa frumos cu sala. Ah, știu, mai e vorba și de o frântură de geniu, un simț aparte pentru detaliile care fac diferența și un lipici la poezia de calitate. Andrei Maftei a fost scurt și la obiect, condimentând momentele dintre microrecitaluri cu versuri de suflet, cât să potențeze cu metafore sentimentele ce dominau oamenii bucuroși de muzici.
Uneori oamenii buni pleacă. Și pentru că nu întotdeauna își doresc acest lucru, ne lasă un gând, un cântec, o amintire. […] Frumoasă întâmplarea de la Iași de sâmbătă. O întâlnire plină de emoție cu un public extraordinar. Nicu Alifantis
Din 6 piese câte am cântat, 3 au fost cu ploaie, dragă Nicu, prietenia noastră e dăunătoare pentru turism, dar benefică pentru agricultură și cotele apelor râurilor! A fost și Colind pentru prieteni, i-am scos la lecție, dragii moșului, că altfel nu se putea, dar ce, au venit la….spectacol? Dacă da, a fost unul interactiv, pentru că palmele lor au răsunat pentru fiecare din oamenii de pe scenă. Dragă Liviu, pentru tine am scris-o și pentru tine va rămâne mereu: Ploaia.
Seara s-a încheiat în foaier, cu o scurtă lansare a discului Vieți desenate. Și o să mai spun odată: Liviu Nechita are mai multe albume decât oameni cu cotă și activitate mult mai îndelungată în muzica folk (probabil decât jumătate din ei). Iar acest fapt e realizat într-o țară străină, cu mult mai puține oportunități de manifestare, o comunitate foarte puțin amatoare de folk. Liviu însă nu a promis marea cu sarea, nu s-a bătut cu pumnul în piept, nu s-a plâns că “e bun și nu îl ajută nimeni”, a continuat să compună, să cânte, să înregistreze până în ultimele momente. De aceea, poate fi un exemplu de urmat pentru orice artist la început de drum.
Mulțumiri, Cristina Giosu, mulțumiri, Carla Nechita, pentru că ați dus visul lui Liviu la îndeplinire, iar albumul a ajuns la oameni. În urma artiștilor rămân versurile lor, rămâne muzica lor, dar mai presus de toate rămân emoțiile pe care le-au trezit în oameni. Mulțumiri gazdelor de la Ateneul Iași, toată lumea a remarcat o schimbare în bine a locului față de acum trei ani, m-aș bucura să aud că folkul își găsește o gazdă acolo, eu, unul, mi-aș dori să mă întorc în acest loc pentru un spectacol și sunt convins că orice artist ar face-o.
Povestea lui Liviu Nechita s-a încheiat, dar muzica lui va dăinui peste timp, prin emoția cuvintelor și notelor ce o compun.
