Decembre 50

Decembre 50

Decembre 50 este din aceeași familie cu Memorabilia, e mai mult decât un disc aniversar, e o colecție de muzici, imagini (foto și video), amintiri și cuvinte. Când am aflat de proiect, prima reacție a fost “Chiar au trecut 50 de ani?”, dar știind cât de minuțios este Nicu Alifantis când vine vorba de detalii, m-am liniștit. Citind însă volumul atașat proiectului, descopăr dialogul avut de artist cu Marius Tucă și realizez că mirarea mea nu a fost întâmplătoare. Dar veți fi de acord cu mine că o astfel de cifră, rotundă, impresionantă și emoționantă pentru orice artist, merita marcată într-un mod elegant.

Cred că acesta este cuvântul care descrie perfect pachetul Decembre 50. Elegant. Ceaiul din boabe de cacao cu scorțișoară, coajă de lămâie și portocală (din care sorb chiar când scriu aceste rânduri), colecția de cărți poștale (cine mai scrie vederi în epoca digitalului?) cu imagini de arhivă cu George Bacovia și Nicu Alifantis, partitura cântecului și manuscrisul textului, dar și uriașul efort arhivistic pe subiect. Aș vrea să salut contribuția Muzeului Național al Literaturii Române la acest proiect, dar și a Societății Române de Radiodifuziune și a TVR pentru elementele de arhivă audio – video.

Nicu Alifantis reușește să pună laolaltă textul în lectura autorului (1954, din arhiva SRR), dar și în lectura lui Ion Caramitru, variante instrumentale realizate de Puiu Mancaș Big Band 70 (1978), Mihai Neniță (vioară), Silvan Stâncel (chitară), Lyuben Gordievski (pian) și mai multe variante ale piesei, fie de studio, fie interpretări live, de pe materiale discografice anterioare sau, cazul înregistrării live de la Casa Memorială Agatha și George Bacovia, la 50 de ani de la apariția piesei.

Cel de-al doilea disc din pachet include partea video a proiectului. Din primul film, intitulat Așteptându-l pe Bacovia, privitorului i se vor dezvălui frânturi din relația specială dintre Nicu Alifantis și poezie, dar și cum s-a născut, în toamna lui 1969, piesa ce va rămâne o etichetă a artistului. Doru Ionescu crează o poveste în imagini extrem de personală, mai ales că despre Nicu Alifantis, Decembre sau Bacovia s-a vorbit și s-a scris extrem de mult. Iar emoția se simte în glasul lui Nicu Alifantis când vorbește despre Bacovia la masa la care acesta, cândva, poate a servit un ceai sau a cântat la vioară.

Dacă vreți să faceți un cadou, Decembre 50 e perfect. Dacă vreți să vă bucurați de acest cadou, cuibăriți-vă în fotoliu (dacă aveți și sobă sau șemineu, e cu atât mai bine), luați un ceai sau un single malt, dați play și lăsați-l pe Bacovia, oricât de sumbru poate părea la prima vedere, să vă inunde sufletul. Pentru că, dacă mă întrebați pe mine, exact acest lucru reușește Nicu Alifantis cu piesa Decembre: să facă iarna lui Bacovia caldă, prietenoasă, iubitoare, acasă.

Post Author: Marius Matache

2 thoughts on “Decembre 50

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.