Memorabilia – Nicu Alifantis

Un prieten drag s-a gândit să îmi facă un cadou de Crăciun și, știind cât de tare îmi place, a ales Memorabilia. E greu de explicat ce este. O colecție de discuri? E mult mai mult de atât. O istorie a muzicii de teatru? Poate, dar n-ar fi completă. O autobiografie Nicu Alifantis? Păi și ce facem cu folkul, cu albumele, cu piesele de referință pe care le ghicim de la primele note?

Citeam textul inițial de invocare al lui Alexandru Tocilescu și mă întreb, ca om ce compune și ce analizează poezia ca un posibil text de cântec, cum a venit inspirația de a-l pune pe note, textul având o metrică…inexistentă, ca să nu spun imposibilă! Și totuși, e una din cele mai frumoase piese de pe Cântece de șemineu (a mea e favorita, clar!). Hai să o ascultăm, pentru că să vorbești despre Nicu Alifantis fără muzica lui e apăsător.

Dar după ce am parcurs sârguincios coletul, s-a născut o întrebare: oare Nicu Alifantis aparține muzicii folk sau folkul este doar femeia frumoasă ce pare să îl seducă uneori, rupându-l din brațele uriașe, dar tandre, ale muzicii de teatru? Credeți-mă, îl urmăresc de ani de zile, îl studiez constant, dar până la Memorabilia nu am conștientizat cu adevărat dimensiunea artistului Nicu Alifantis. Cele peste 100 de piese de teatru sună impresionant, dar nu la fel de tare ca atunci când le parcurgi afiș cu afiș, încerci să descifrezi autografele, recunoști nume ce au făcut istorie pe scenele României și nu numai.

De la Shakespeare la muzical și de la teatru pentru copii la muzică – poezie – teatru. Un Shakespeare aproape Warhol-ian, pe afișul “Nevestelor vesele din Windsor” de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, din 1978. O călătorie itinerantă prin teatrele României, de la Ploiești la Brăila, de la Rm. Vâlcea la Galați, la Oradea, la Brașov, la București… Un regal de regizori echivalent cu o istorie a teatrului românesc – Purcărete, Tocilescu, Cristian Pepino, Cristian Hadji Culea, Cătălina Buzoianu și mulți mulți alții.

Pe “Mitică Popescu” mi-aș fi dorit să îl văd live, erau atâți oameni pe care îi divinizez în spectacolul acela: Gheorghe Visu – să îl ascultați mai jos cântând “Am zărit lumina” – Jean Lorin Florescu (Martin Strickland din Toate pânzele sus), textele lui Alexandru Andrieș (și amintirile sale, scrise de mână, despre cum a decurs colaborarea cu Nicu Alifantis, care fusese “trădat” de un George Țărnea…îndrăgostit), Mitică Popescu și noblețea sa legendară! Anda Călugăreanu, of, Anda, plecată așa devreme!

Personal, e o bucurie să citești afișele (asta ca să vedeți că am studiat, nu glumă!) și să recunoști oameni din distribuții – Bujor Măcrin, actor de referință al Teatrului Maria Filotti din Brăila, cu care am împărțit calitatea de jurat la prima ediție a festivalului Chira Chiralina la care am participat, doamna Anamaria Pâslaru, artist al Teatrului Masca, alături de care “m-am nimerit” și eu (mi-a fost jenă să scriu că am jucat) în cadrul Festivalului Internațional al Statuilor Vivante din 2017.

Dacă primul volum este “oficial” (e un termen total neinspirat, recunosc), al doilea devine cu adevărat emotionant, sunt poveștile lui Nicu Alifantis despre relațiile cu oamenii din teatru – actori, regizori, scenografi și toți cei implicați, dar și declarații ale acestora despre artist și etapele evoluției sale. Primele lecții de la Mircea Florian, Dinu Săraru și angajarea sa ca tâmplar la Teatrul Mic, “depanatorul de serviciu” al primului său studio – Adrian Enescu, vă spun, nu am reușit să las volumele din mână până la final, undeva după miezul nopții. Și încă nu m-am apucat să ascult cele 10 discuri, așa că să nu vă mire dacă mai urmează o poveste!

Memorabilia poate fi achiziționat direct de la autor, costă 490 lei + cheltuieli de transport (pentru București, transportul este gratuit). Comenzile se pot face telefonic  +40 (758) 220 581 sau prin e-mail: alifantis@alifantis.ro