Cenaclul Flacăra și muzica folk

Cenaclul Flacăra a revenit cumva în actualitate în aceste zile, pe fondul unor discuții publice dacă să se țină un spectacol omonim în memoria lui Adrian Păunescu. Sunt multe cărți scrise pe tema Cenaclul Flacăra, de oameni care au trăit în acest fenomen (artiști – vezi Vali Șerban) sau de antropologi care l-au studiat ca fenomen (Cultura de masă în „Epoca de Aur” – Cântarea României si Cenaclul Flacăra). Și vă invit să le citiți, la fel și articolul de pe PressOne, unde Alex Olaru discută cu ambele părți.

Știu că e un subiect tabu pentru unii, neinteresant pentru alții, dar, fără îndoială, este una din perioadele de referință pentru muzica folk din România. Cu multe lucruri bune și destule lucruri negative, Cenaclul Flacăra a fost una din perioadele de înflorire a muzicii folk. Prin înflorire mă refer la număr de spectatori atrași, la numărul de artiști lansați, piese de referință apărute etc. Sigur, în contextul de atunci. Era perioada în care artiștii genului erau adulați, favorizați de soartă, aveau acces pe radioul public, reprezentau o parte importantă din muzica acelor ani. Pentru unii spectatori, este perioada tinereții, a dragostei, a prieteniilor legate.

E firesc ca unii, artiști sau spectatori, să fie nostalgici după el, este perioada în care folkul umplea stadioane, le dădea unora un sens în viață, altora senzația de libertate în cușca în care trăiam (dacă mă întrebați, era doar o extensie a lanțului, ni se dădea impresia că suntem un pic mai liberi). Adrian Păunescu reușea să conducă (cu mână forte, de cele mai multe ori) un grup mare de artiști cu păcatele și sclipirile lor. Pentru mulți a făcut foarte multe, nu sunt puține poveștile auzite de la folkiști cu aprobări de case sau butelii obținute pentru aceștia, folosindu-și relațiile cu oamenii vremii. Deci e absolut normal să existe nostalgii.

Sigur, a existat un cenaclu Totuși iubirea, sigur, s-au întâmplat și se întâmplă tot felul de evenimente sub numele sau brandul Cenaclul Flacăra. Dar proiectul inițial, povestea, proiectul mare rămâne cel încheiat în 1985 și nu cred că poate exista ceva similar în absența lui Adrian Păunescu.

Eu eram copil când s-a desființat, deci nu o să mă apuc să vă povestesc și eu cum era. Vă spun sincer că, fără a fi un fan al cenaclului (după cum spuneam, deși am văzut două reprezentații live, eram prea mic și sunt prea agitat pentru ce se cânta în ultima perioadă), nu cred repari o nedreptate printr-o interdicție. Nu a dispărut consumul de alcool prin prohibiție sau nu s-a mai ascultat Led Zeppelin pentru că pe vremea lui Ceaușescu nu se găsea. De asemenea, acest gest mi s-a părea tichia de mărgăritar a chelului, în condițiile în care statul român nu a fost capabil să dea o lege a lustrației și toți comuniștii și securiștii au rămas în funcții după 1990.

Dar aș vrea să profit de context și să precizăm, odată pentru totdeauna, că muzica folk în România nu a început cu Cenaclul Flacăra și cu siguranță nu s-a terminat în 1985, când acesta a devenit doar o poveste.