Exista concerte folk ale caror efecte aduc din cele mai variate stari, de calm, poate melancolie si cele care te incarca de energie pentru o saptamana intreaga sau suficient cat sa uiti de stresul acumulat in acea zi. Si daca tot vorbim de concerte revigorante, unul cu efect garantat este cel al vesnicului tanar Mircea Vintila.
Asa a fost si marti, 8 decembrie in club Mojo, cand Mircea Vintila, cu a sa trupa Brambura a venit cu chef de cantat si pus pe sotii special pentru a ne incanta si energiza cu zambetul si melodiile sale.
Dupa ce a impartit zambete si saluturi, seara a putut incepe in forta cu ”Dama de pica” si pentru un tonus mai bun am avut parte de ceva exercitii (muzicale, ce-i drept) „Cardio”.
Pentru ca organizatorii serilor de folk din Mojo au sustinut ca ei vor sa daruiasca seri de poveste, ne-am plimbat in lumi indepartate pe la „Hanul lui Manuc”, pe strada „Popa Nan”, apoi pe „Corso” pana la „Laptaria lui Enache”, cantand, zambind si aplaudand cu drag.
Trupa apoi a luat o scurta pauza, lasandu-l pe Vintila singur cu publicul, pentru a ne marturisi ca el este un simplu „om pe niste scari”.
Sunt piese de cand Pasarea Colibri exista in formula ce-l includea pe Florian Pittis, ale caror farmec nu mai este acelasi fara interventiile sale pline de umor. Asa ca, ascultand „Constantin si Veronica”, am inchis ochii si ne-am imaginat ca alaturi de Vintila se afla si Pittis,caci lipsa lui face ca aceasta piesa sa para mai trista. Apoi a urmat „Lordul John” si la fiecare vers, ni se derulau in minte imaginile amuzante cu interpretarea lui Motzu Pittis.
Dar, revenind in zilele curente, am ascultat o piesa ce parca se potriveste cu lumea in care traim, caci „Noi n-avem…”.
Evident nu putea fi un concert complet fara Miruna si aceasta n-a venit oricum, ci cu o demonstatie a talentului lui Robert Enache, chitaristul trupei Brambura. Si astfel simpla intamplare prin care camasa de noapte a Mirunei se rataceste asa usor, a devenit o adevarata aventura.
„Pamantul deocamdata” si ale sale neajunsuri, o asteptare „Peste rabdari” si „Barca” in care ne-am aflat cu totii, au incantat publicul si l-au facut sa se ridice de pe scaune pentru a dansa, canta, aplauda.
Mircea Vintila a dorit sa ne spuna un „Adio, deci pe curand” invitandu-ne sa apalaudam odata cu el, insa nu a putut parasi scena asa de usor.
In incheiere,”Mielul” si „Epilog” ne-au facut sa ne dam seama ca seara s-a incheiat si parca ne-a parut rau, caci daca ar fi fost dupa noi, Mircea Vintila ar trebui sa ne canta ore in sir.
„Cantecul bufonului” a dus la cadearea „cortinei” si astfel am plecat incantati si cu zambetul pe buze si fredonand cele auzite.
