Premiile ForeverFolk 2018

Premiile ForeverFolk 2017 Sâmburești propuneri Premiile ForeverFolk 2018

După ce am sondat opinia publicului cititor, a venit momentul să anunțăm și nominalizările celor trei categorii deschise votului iubitorilor muzicii folk pentru Premiile ForeverFolk 2018.

La Cea mai bună piesă a fost foarte simplu: două piese au fost propuse pe site, două piese au adunat minim 25.000 de vizualizări. Pentru Premiul Liviu Nechita pentru cel mai bun tânăr artist am primit pe site o propunere (Luminița Donisă) și recunosc cu toată dragostea că avem câțiva copii talentați ca Luminița, ca Daria Boghean sau David Gojkovic, ei sunt niște copii la început de drum care trebuie să învețe să își croiască drumul prin muzică. Și e important să înțeleagă încă de la început că prima condiție pentru a participa într-un concurs e să te prezinți. Așadar, ea se alătură, la propunerea cititorilor, lui Paul Tihan și Cosmin Mariciuc, propunerile mele.

În fine, la Evenimentul anului am adăgat ce am crezut de cuviință, neprimind nici un fel de recomandări. Aș vrea să explic alegerile, cu mențiunea că nu există un eveniment impecabil în muzica folk (din păcate), nici măcar unul major (măcar comparabil cu un Electric Castle):

  • Brăila și Călărași pentru importantele premii oferite, chiar dacă nu sunt de acord cu formula, e mare lucru și câștigătorii pot folosi banii pentru albume (dacă au minte și respectă muzica);
  • Folk Fest Remember Costinești pentru că este o oază de normalitate într-o stațiune adânc perturbată, pentru numărul important de oameni plătitori de bilet;
  • Târgul Național de Folk pentru că este o platformă pe care s-ar putea construi împreună;
  • Flori pentru Suflet – Remember Florian Pittiș pentru deschiderea arătată și cele 4 recitaluri ale unor artiști tineri din 2018, plus organizarea foarte bună.

Dar, ca să nu mai lungim preludiul, spun acum START VOT pentru Premiile ForeverFolk 2018! Fie să câștige cel mai bun.

Post Author: Marius Matache

7 thoughts on “Premiile ForeverFolk 2018

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.