pAși de folk (ep. 8) vine cu patru piese nu noi, așa cum v-am obișnuit, dar fiecare din ele este un pretext să descoperiți artiști noi, piese mai puțin cunoscute, sau măcar să vă amintiți niște artiști care nu mai sunt printre noi.
Pe 20 mai, Dana Florian a lansat primul său album, intitulat Natural. Evenimentul a avut loc la Muzeul Național al Literaturii Române din București. Iar eu aș vrea să încep felicitând-o pentru reușită și sperând să fie doar primul dintr-o serie lungă și frumoasă, dorindu-i să scape repede de ele și să cânte cât mai mult (asta înseamnă chitara la spinare și plimbări prin țară).
Și până reușesc eu să pun și mâna pe disc și să îl ascult pe îndelete, vă propun să ascultați piesa Poveste cu tata, la care Dana Florian semnează atât muzica, cât și versurile.
De Romeo Mocanu știam că a lansat un album, lucrat alături de Teo Boar și Vlady Cnejevici, apărut în 2016 (sper să nu greșesc anul), intitulat Grâu păzit de maci. Am zis însă că vreau să apreciez gestul unui coleg care merge să își cunoască “ortacii”, colegii de suferință, și așa am început să mă documentez mai mult.
Așa am descoperit un Topârceanu pe note extrem de simpatic, vesel, cald, prietenos. Și am zis că merită să vă arăt și vouă Balada popii din Rudeni. Nu de alta, dar noi avem prostul obicei de a vă arăta și artiștii pe care nu îi știu prea mulți, chiar cu pretenții de fani folk. Și, culmea, într-o variantă chitară și voce (eu sunt mai pe orchestrații, așa!).
Mi-a plăcut muzica lui Ioan Gyuri Pascu când toată lumea îl considera un umorist din Divertis. Mi-a fost greu să îl percep ca un folkist, fiind îndrăgostit de Mașina cu jazzolină sau piesele de pe Mixed grill. Și totuși, câți știu că are 12 albume lansate? Sau ce muzician valoros a fost – l-am văzut cântând Carusso cu vocea sau jucându-se pe un negativ de la Santana.
Cu toate acestea, anii au trecut și odele post-mortem au dispărut rapid, așa că îmi voi face datoria să mai șterg, ocazional, praful de pe memoria lui Gyuri. Și cel mai bine mi se pare că o pot face cu piesa Ce liberi am fi.
Dacă tot suntem la momentul nostalgiei la pAși de folk, dați-mi voie ca la ultima propunere să fiu foarte subiectiv și să vă propun o piesă a lui Liviu Nechita. Pe versuri de Dan Giosu, Eden. Fără prea multe povești, doar cu dor de stilul elaborat al lui Liviu, de experimentele sale muzicale și de lunga și fructoasa colaborare cu Dan Giosu, din care a rezultat și albumul Să mor frumos, să bată vântul. Dacă vreți să descoperiți mai multe piese ale sale, vă recomand canalul său de YouTube.
