Vineri, 6 martie, am primit inca o dovada ca folkul romanesc se afla pe o panta ascendenta evidenta. Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti a gazduit un spectacol de muzica folk ca un cadou in avans pentru ziua de 8 martie. Invitatii serii au fost 3 Mircea ai muzicii folk (in ordine alfabetica): Baniciu, Bodolan si Vintila. Ca o gluma, poate la anul ii vor invita si pe Mircea Rusu si Mircea Florian, sa fie o colectie completa de Mircea.
Sala mare a Casei de Cultura, proaspat renovata si cu o instalatie de sonorizare excelenta (langa care, din pacate, nu prea a stat nimeni) a fost arhiplina si, un alt fapt imbucurator, a fost plina de tineri iubitori de muzica folk.
Primul a urcat pe scena cel mai nou prieten al serilor de folk din Club 100 Crossroads, l-am numit aici pe Mircea Vintila. Acelasi artist jovial, care indiferent de vremuri, audiente sau locatii, stie sa ridice oamenii de pe scaune, sa ii puna la munca, daca a canta “Laptaria lui Enache” si a tine ritmul cu palmele la “Adio, deci pe curand” se poate numi munca. Si daca asa ne e vorba, am muncit si pentru “Miruna” (desi sa stiti ca nu e usor sa o tot plimbam prin “Gradina Botanica”, mai ales cand e vreme nefavorabila), “Barca” sau “Pamantul deocamdata”. Maestre, o placere sa va ascultam ca de obicei!
Spectacolul a continuat cu Mircea Bodolan, parca pentru a mai linisti audienta care deja fierbea. A fost o schimbare de registru, pentru ca Mircea Bodolan este un artist eminamente liric, cu un mesaj profund, presarat cu simboluri. Ca intotdeauna elegant, ca intotdeauna atent cu publicul (iar aici contributia actoriei nu este deloc de neglijat), Mircea Bodolan i-a cucerit pe cei prezenti cu melodii precum “Matraguna”, “Fata din vis”, “Dragostea pasarii” sau “Dor de drum”. Si ca sa ne luam “la revedere” de la frig si adio de la gandul ca vom vedea zapada, Mircea Bodolan ne-a spus o “Poveste de iarna”. Iar in incheiere, ca o surpriza, am ascultat o piesa a lui Valeriu Sterian “S-a votat Codu’ Penal”.
Si pentru ca “Finalul incoroneaza opera”, pe scena a urcat Mircea Baniciu. Despre care mi-e greu sa mai gasesc cuvinte pentru a povesti cum a fost recitalul sau. Pentru ca, daca mai e nevoie sa o afirm din nou, Mircea Baniciu este liderul curentului folk la ora actuala si prin asta nu neg in nici un fel meritele celorlalti mari artisti ai Romaniei pe care cu totii ii iubim si apreciem. E suficient sa se urce pe scena pentru a stabili un contact cu cei din sala. Publicul stie fiecare vers, chiar daca vorbim de oameni cu varste mai mici decat timpul petrecut pe scena de Mircea Baniciu. Cu bonomia-i recunocuta, a imbinat cantece binecunoscute cu povesti pe care eu le stiu pe de rost dar pe care le-as asculta mereu cu aceeasi pasiune.
Au fost “Tristeti provinciale”, “Diligenta de Bizant”, “Vara la tara”, “Vremuri” (daca nu stiati, acesta e numele oficial al piesei “Hei, tramvai”), “Mica Tiganiada”. Si pentru ca era un concert pentru ziua mamelor, sotiilor, prietenelor, in incheiere a fost “Esarfa in dar”, special pentru ELE. Numai ca n-a fost sa fie sfarsitul, s-a cerut si un bis, sau mai degraba nu l-am lasat pe Mircea Baniciu sa plece. Asa ca a fost si “Nunta”. Nu stiu cat de “bine-i mirelui”, dar noua ne era tare bine.
Pentru Forever Folk, Make
