Folkul reinvie (la) Preoteasa

Vorbeam intr-un newsletter despre oportunitatea numarului mare de seri de folk din Bucuresti. Nu stiu cat de utile pentru folk si pentru tinerii folkisti sunt aceste seri, dar stiu sigur ca lumea folkului are nevoie de seri de calitate. Iar una din serile care pare sa atinga acest statut dupa doar 2 evenimente este seria de concerte organizate la Casa de Cultura a Studentilor “Grigore Preoteasa” din Bucuresti.

Dupa ce pe 6 martie a avut o colectie de “Mircea” din folkul romanesc si un spectacol remarcabil (prezentat si de noi in “Recenzii”), pe 19 martie registrul s-a schimbat dar doar ca nume. In program tot nume de legenda ale folkului romanesc: Ducu Bertzi si Mihai Nenita, Zoia Alecu si Vasile Seicaru.

Asa cum v-am obisnuit, am fost in culise inainte de inceperea concertului sa “luam pulsul artistilor”. I-am descoperit pregatiti de concert, veseli, plini de amintiri despre concerte in “Preoteasa” si uimiti de spectrul larg de varste din public.

Cel care a deschis seara a fost Ducu Bertzi, acompaniat de Mihai Nenita si a lui vioara maiastra. Si pentru ca toti cei de-acolo am venit sa cantam, cei doi au inceput sa cante “fara sa le pese ca e cineva sa ii asculte” (pe numele adevarat al piesei “Pe cine si cate carari”). Apoi, in mod firesc, au urmat cantecele cu care multi din noi au crescut sau ne-au marcat tineretea: “Floare de colt”, “Si de-ar fi cand va fi”, “De mii de ori”, “M-am indragostit numai de ea”. Si nu ar fi concert Ducu Bertzi fara cantecele maramuresene, astfel ca printre cele mai electrizante s-au numarat si “Cand s-o-mpartit norocul”, “Dragu-mi-i veselia” sau “Fost-am omul padurii”, la care mai ca Ducu si Mihai ar fi lasat publicul sa cante in locul lor.

Daca Ducu Bertzi nu mai avea nici un secret pentru cei prezenti, publicul cunoscand fiecare piesa si cantand in permanenta alaturi de artist, Mihai Nenita a “completat si condimentat” partea instrumentala a recitalului, prin pasaje armonice, solistici sau chiar partituri de bass de mare finete, demonstrand inca o data de ce Valeriu Sterian l-a remarcat acum aproape 20 de ani (pe cand Mihai avea doar 14 ani) si l-a cooptat in Compania de Sunet. Evocandu-l pe Motzu, Ducu Bertzi a incheiat cu piesa lui Dan Andrei Aldea dar cantata cu atat elan de Florian Pittis, “Bufonul”.

Recitalul Zoia Alecu a fost oarecum impartit in doua parti, cate una corespunzatoare fiecaruia din cele doua albume ale sale: “Vino aici!” (2007) si “Carari de maci”aparut la sfarsitul lui februarie. Totul asezonat cu o garnitura de emotii de “fetita cu chitara”, asa cum a prezentat-o Bebe Astur (acest Octavian Ursulescu al concertelor din Preoteasa).

Si pentru ca erau mai proaspete “cararile de maci”, Zoia a inceput cu piese precum “Les chansons de Ritza”, “Iar e luna plina”, “Paradoxuri” (aici m-am simtit oarecum vizat, si eu avand un cantec “Paradoxuri erotice”), “Pe ce lume sunt” si bineinteles “Imnul somnorosilor” (de care sincer m-am indragostit pe loc, ca doar ne sunt tuturor familiare diminetile in care ne cautam “papucii de plus” tanjind dupa cana de cafea).

Si odata emotiile trecute, Zoia s-a dezlantuit, trecand spre primul ei album. “Inca un tren”, “Trei galosi”, “Nimic”. Si cum cineva din public a luat initiativa cerand “Vino aici!”, Zoia i-a rasplatit curajul si i-a indeplinit dorinta. Si cum s-a strigat din sute de inimi “bis!”, Zoia a lasat chitara deoparte, s-a asezat pe marginea scenei ca la un ceai intre prieteni si a cantat “la rece” o melodie a Mariei Tanase “Frica mi-i ca mor ca maine”. Si cum i s-a amintit ca nu a cantat tocmai piesa care da titlul celui mai nou album al sau, si-a luat “la revedere” de la public cantand “in pumni cosesti carari de maci…”.

Cireasa de pe tort (asa cum a fost introdus in scena) a spectacolului a fost Vasile Seicaru. Voi mai spune inca o data ceva ce am mai spus despre acest artist cu o personalitate uriasa. Desi poate sa para incorect sau ciudat la cate cantece minunate are, la Vasile Seicaru imi place in primul rand atitudinea sa pe scena, e un adevarat protestatar, o atitudine care nu trebuie sa lipseasca folkului, pentru a-si indeplini menirea. A declamat cu gravitatea si maretia unui orator antic “Actorul”, piesa ce descrie atat de dramatic cresterea si descresterea unui artist.

Vasile, Vali sau Valecutz s-a simtit atat de bine pe scena incat ar fi cantat toata noaptea si va asigur ca cei din sala atat ar fi asteptat. Si a cantat de toate pentru toate gusturile, pentru toate varstele, pentru toate visele. Am visat pe “Antiprimavara”, “Lumina” sau “La Adio”, ne-am strigat in versuri gandurile impotriva lucrurilor ce nu merg asa cum ar trebui prin “Din prea mult sau prea putin” si “Viata-i viata, banu-i ban”.

Si Vali se pregateste pentru o lansare de album, asa ca a cantat doua piese de pe albumul ce va fi lansat pe 9 aprilie (detalii in sectiunea Stiri) – “Din cuvintele concrete, din iubirile secrete” si piesa care da titlul albumului “In orasul cu floare de tei”. Apoi s-a dezlantuit in ceea ce am numi coveruri (piesele altor artisti). Dar Vali doar a dat cuvant trairilor si iubirilor noastre prin cantece care nu mai apartin unui artist, ci milioanelor de suflete ce le iubesc: “Vanare de vant”, “Dona, dona” sau “Frumoasa-i vecina noastra!”. Ne-am distrat cu totii copios la gluma muzicala cu “Cocosul si gaina”.

Ne-am luat “La revedere” greu, doar ca sa ne revedem cat mai curand. Noi va recomandam sa fie pe 9 aprilie, la The Silver Church, sa cantam intr-un glas “In orasul cu floare de tei, Mai aud si acum pasii tai…”.

[nggallery id=22]