Simplitatea unei seri inghetate cu Dinu Olarasu

E adevarat ca atunci cand afara sunt -15 grade Celsius, nu prea iti vine sa te misti pana in centrul vechi al Bucurestiului. Cam la fel de adevarat e ca in astfel de seri un vin fiert usor dulceag si aromat din plin e un rasfat placut si binevenit. Insa nu la fel de putin adevarat este ca cei care si-au facut curajul sa infrunte frigul si sa vina in Mojo Club marti, 26 ianuarie 2010, au avut parte de dulceata versurilor, condimentata din plin de acordurile chitarii, si de caldura emanate de nimeni altul decat de sighisoreanul Dinu Olarasu.

Ne-am inceput seara aducandu-ne aminte ca N-ai nevoie de foarte multe, iar mana de oameni prezenti a fredonat in tonuri ironice cum e bine sa te Feresti de Bucuresti. Printre piese deja cunoscute precum Ploaia asta nebuna, Ea nu ma lasa, 10 ani, Suna-ma noaptea sau Camera cealalta s-au intercalat piese pe care mai rar ne e dat se la auzim in varianta lor live (mai ales ca spiridusul folkului nu ajunge in fiecare saptamana in capitala): Pur si simplu, o piesa de iarna al carei inceput se potrivea perfect cu atmosfera din ultimele zile (“iarna va veni ca alta data”), Daca toti am bea parfum sau Targa.  A fost present pe scena si Eugen Avram, invitat de catre Dinu sa interpreteze “2-3 piese…dintre cele mai faine”. Astfel am avut parte de Fata pe role, Te-as intelege din priviri si Indiferent.

Si pentru ca domnul Olarasu nu se considera atat un cantaret, cat un “poet cu chitara”, lucrul acesta devine evident atunci cand e vorba despre piese care seamana mai mult a declaratii de identitate. Declaratii sincere si simple, precum “Eu sunt omul care va trebuie” sau “poate sunt cam alandala…dar sunt cel mai fain baiat” au intregit seara muzicala din Mojo Club.

Privind retrospectiv, mi-ar fi placut ca publicul sa fie un pic mai aproape de cel de pe scena (nu fizic, cat sufleteste), intrucat la un moment dat e greu sa mai savurezi poezia printre rasete si povesti spuse un pic cam tare sau ca una dintre boxe sa nu scoata un zgomot constant pe aproape toata durata concertului. Cu toate acestea, daca aveai putina vointa puteai sa simti toata forta construita prin vers si chitara de pe scena. Pana la urma, chiar si Dinu ne-a reamintit inainte de a pleca: “N-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit/E de-ajuns o mana de prieteni/ Si putin infinit”. Si eu zic ca a fost cate putin din fiecare in aceea seara.

[nggallery id=53]

Foto: Andrei Soanca