Ce lipsește folkului? a fost întrebarea pe care am lansat-o pe pagina mea, urmând principiul “hai să vedem unde e problema și să pornim de la ea”. Și s-au strâns rapid peste 100 de comentarii cu răspunsuri mai mult sau mai puțin pertinente. De la bani la seriozitatea artiștilor, de la manageri la susținerea tinerilor artiști. Multe dintre ele au fost dezbatute aici pe site, de unele sunt chiar sătul. Dar primul răspuns a fost exact ce căutam. Ovi Sîrb a identificat, într-un cuvânt, sursa majorității problemelor ce afectează folkul: lipsa publicului. Dacă ai public plătitor de bilete, ai și bani de albume făcute bine, nu acasă, nu pe genunchi, ai și bani să plătești o echipă care să muncească pentru tine, atragi și sponsori (pentru că să știți că sponsorul nu dă de milă bani, ci vrea să ajungă și el la un anumit public), și de turneu, și de viniluri și de tot ce și-ar mai putea dori un artist.
Mi-am adus aminte de cele spuse de Anca Lupeș atât la cursurile de industrie muzicală, cât și la conferința Mastering the Music Business. Întreaga industrie muzicală este finanțată de spectatorul plătitor de bilete, de albume, de merchandising, de abonamente la Patreon sau streaming etc. Din acei bani sunt plătiți artiști, echipele lor, cei care se ocupă de scenă/lumini/sunet, datorită lor există jurnaliști de muzică și publicații de specialitate și televiziuni de profil.
Cum a ajuns folkul de la stadioanele arhipline din anii ’90 la cârciumi de mult prea multe ori pe jumătate goale? Unde s-au pierdut acei oameni? Știu, mulți au îmbătrânit demult, nu mai sunt la vârsta concertelor, poate chiar au murit. În fapt, cred că am uitat să ne raportăm la cel care ne ascultă și care ne susține. Am uitat să cultivăm public nou, iar pe cel existent l-am considerat că ni se cuvine pur și simplu. De prea multe ori nu l-am respectat.
N-am reușit, noi, ca și comunitate, să producem branduri puternice, care să fie locomotive pentru genul muzical. Da, știu, industria muzicală e rea, ne ignora, nu ne promovează. Asta poate fi valabil doar dacă noi ne-am făcut treaba. Nu ne-am adaptat vremurilor, nici stilistic, nici administrativ. Nu ne-am adaptat mesajul la vremuri. Nu am reușit să înțelegem că oamenii vor experiente, mai curând decât “lecții”, cei care merg la festivaluri o fac și pentru muzică, dar și pentru stare, pentru experiența de concert în aer liber, un pic de turism, un pic de gastronomie, multe.
Voi ce credeți că lipsește folkului? Unde greșim, ce nu facem cum trebuie? Nu îmi spuneți prezența redusă pe radiouri, mă uit la rockul alternativ că se descurcă mult mai bine ca noi fără așa ceva. Nu îmi spuneți că banii, că știu atâți oameni care au băgat bani în folk fără nici un fel de pretenție, doar să susțină și sunt peste 50 de festivaluri pe an, care se fac cu bani, cu mulți bani.
3 thoughts on “Ce lipsește folkului?”
stefan
(31 October 2021 - 18:47)În primul rând faza cu stadioanele este cu dus fără de întors. Pe vremea aceea oamenii umpleau stadioane și săli polivalente pentru că nu aveau unde să se distreze, nu aveau ce să vadă la televizor. Mai dau o dată exemplul cu Holograf. Înainte de 1989, la Brăila făceau două polivalente, 5000 de plătitori. Când au venit în 1992 cu concertul de lansare al celui mai bun material al lor, în cea mai bună formulă, au fost aproape 500 de plătitori în Sala Progresul. Pot continua cu exemple dar nu cred că e cazul.
O altă cauză este foarte slaba unitatea de breaslă.
O alta e politica de găști.
Cea mai importantă este că muzica folk nu este cunoscută.
Dau două exemple.
https://youtu.be/fEn0dJKNzWU
https://www.poezie.ro/index.php/personals/170642/ploua_in_luna_lui_marte
Faptul că televiziunea națională nu acordă o oră acestui gen, cel mai bogat cultural dintre cele lejere, e ceva josnic. Pentru un om, doi, cu chitară, percuție sau altceva, costurile de producție sunt infime. Aici e și vina greilor folkului, pentru că degeaba zbiară unul ca mine.
Dacă lor le place ce se întâmplă la posturile naționale de radio și tv, e treaba lor. Dacă nu le place și nu iau atitudine atunci își merită soarta. Artiști ca Alifantis fac săli polivalente în Serbia. Asta e și pentru că mass-media de acolo are o atitudine mult diferită față de ce se întîmplă la noi. Nu degeaba în Ungaria se vinde de opt ori mai multă muzică autohtonă decît la noi, în Serbia și Polonia chiar de ZECE ori. Am ascultat producții folk din țările pomenite. Nu sunt diferențe semnificative.
Anda Fest
(7 November 2021 - 17:07)Prima problema este c m simpla> Fosta muzica folk avea 2-3 instrumente simple, suave> chitara, muzicuta/chitara si flaut/ chitara si bongos. ATATA> TOBELE, PIANINELE, ELECTRICELE AU STRICAT-o. NU SE MAI AUD CUVINTELE SI POEZIA A DEVENIT DE TRAS APA. Vezi aparitia de ZDRANGALAGII LA CHITARA–PSEUDOFOLKISTII etc. VEZI MUZICA USOARA DIN FOLK etc. Vezi plagiatele folk> Ducu Bertzi-DACA TU (SONNY) ;i CACIULA-Iona Hagiu (muzica populara de taraf si V SOCACIU-ANII TREC (TU ARDEAL sau SIMONE CREATII DIN POEZII DE VALOARE ABSENTE. NU MAI ESTE INSPIRATIE LA VETERANI SI NICI LA ALTII. A 3-a problema este CONTEXTUL POLITIC NU MAI GENEREAZA UN DIRIGUITOR DE CENACLU
Marius Matache
(8 November 2021 - 14:19)@Anda Fest sau NAD – e ultimul comentariu de mancat rahat. Ori comentezi la obiect, ori iti muti refularile in alta parte.