Ce lipsește folkului?

Ce lipsește folkului? a fost întrebarea pe care am lansat-o pe pagina mea, urmând principiul “hai să vedem unde e problema și să pornim de la ea”. Și s-au strâns rapid peste 100 de comentarii cu răspunsuri mai mult sau mai puțin pertinente. De la bani la seriozitatea artiștilor, de la manageri la susținerea tinerilor artiști. Multe dintre ele au fost dezbatute aici pe site, de unele sunt chiar sătul. Dar primul răspuns a fost exact ce căutam. Ovi Sîrb a identificat, într-un cuvânt, sursa majorității problemelor ce afectează folkul: lipsa publicului. Dacă ai public plătitor de bilete, ai și bani de albume făcute bine, nu acasă, nu pe genunchi, ai și bani să plătești o echipă care să muncească pentru tine, atragi și sponsori (pentru că să știți că sponsorul nu dă de milă bani, ci vrea să ajungă și el la un anumit public), și de turneu, și de viniluri și de tot ce și-ar mai putea dori un artist.

Mi-am adus aminte de cele spuse de Anca Lupeș atât la cursurile de industrie muzicală, cât și la conferința Mastering the Music Business. Întreaga industrie muzicală este finanțată de spectatorul plătitor de bilete, de albume, de merchandising, de abonamente la Patreon sau streaming etc. Din acei bani sunt plătiți artiști, echipele lor, cei care se ocupă de scenă/lumini/sunet, datorită lor există jurnaliști de muzică și publicații de specialitate și televiziuni de profil.

Cum a ajuns folkul de la stadioanele arhipline din anii ’90 la cârciumi de mult prea multe ori pe jumătate goale? Unde s-au pierdut acei oameni? Știu, mulți au îmbătrânit demult, nu mai sunt la vârsta concertelor, poate chiar au murit. În fapt, cred că am uitat să ne raportăm la cel care ne ascultă și care ne susține. Am uitat să cultivăm public nou, iar pe cel existent l-am considerat că ni se cuvine pur și simplu. De prea multe ori nu l-am respectat.

N-am reușit, noi, ca și comunitate, să producem branduri puternice, care să fie locomotive pentru genul muzical. Da, știu, industria muzicală e rea, ne ignora, nu ne promovează. Asta poate fi valabil doar dacă noi ne-am făcut treaba. Nu ne-am adaptat vremurilor, nici stilistic, nici administrativ. Nu ne-am adaptat mesajul la vremuri. Nu am reușit să înțelegem că oamenii vor experiente, mai curând decât “lecții”, cei care merg la festivaluri o fac și pentru muzică, dar și pentru stare, pentru experiența de concert în aer liber, un pic de turism, un pic de gastronomie, multe.

Voi ce credeți că lipsește folkului? Unde greșim, ce nu facem cum trebuie? Nu îmi spuneți prezența redusă pe radiouri, mă uit la rockul alternativ că se descurcă mult mai bine ca noi fără așa ceva. Nu îmi spuneți că banii, că știu atâți oameni care au băgat bani în folk fără nici un fel de pretenție, doar să susțină și sunt peste 50 de festivaluri pe an, care se fac cu bani, cu mulți bani.