Folk You a suscitat întotdeauna o sumedenie de discuții, și aici mă refer la ultimii ani, în special datorită numelor alese pentru a urca pe scenă. Iar Folk You 2014 nu putea să facă excepție. Și la Fălticeni era o dezbatere că de ce așa și nu altfel. Iar informația că Zuralia vor fi prezenți […]
Category: Noutati
Agenda săptămânii
Am încropit agenda de concerte și săptămâna aceasta, chiar dacă mai subțirică, așa, de vară. La Craiova are loc Festivalul Internațional Adrian Păunescu și folkul își are partea leului. Joi, 17 iulie byron vor susține un concert acustic la București în grădina J’ai Bistrot (calea Griviței nr. 55). Pe lângă un playlist asortat cu piese re-interpretate în cheie acustică, băieții […]
Festivalul Internațional Adrian Păunescu 2014
În perioada 18-20 iulie 2014 are loc la Craiova cea de a 2-a ediție a Festivalului Internațional Adrian Păunescu. Cele trei zile includ un spectacol cu maestrul Dorel Vișan și numeroase recitaluri de muzică folk. Vă prezentăm programul acestui eveniment. Vineri, 18 iulie 2014 Ora 19.30: Filarmonica Oltenia – „Jurământ de credinţă”, spectacol Dorel Vişan, acompaniat […]
Agenda săptămânii
Lejer, de vară, vine și agenda noastră către cititori. Deși puține concerte folk, am zis să le marcăm totuși, să nu le duceți dorul. Joi, la Terasa Verona din București, un concert acustic cu Celelalte Cuvinte. Vineri, la Grădina de Vară Traube, Vasile Mardare lansează albumul Anii cei mai frumoși la Mediaș. Sâmbătă și duminică, la Fălticeni, are loc […]
Recitalurile Fălticeni Folk 2014
A fost anunțat programul celor trei zile de festival Fălticeni Folk 2014 și recitalurile ce urmează a fi susținute pe scena Centrului Cultural Grigore-Vasiliu Birlic. În avanpremieră la festival, vineri, 11 iulie, începând cu ora 16.00, trupa de teatru “Birlic” va susține un recital extraordinar. Sâmbătă, 12 iulie, activitățile din cadrul festivalului încep la ora […]
Agenda săptămânii
Parcă mai dezmorțită agenda de concerte în această săptămână de iunie. Dacă sunteți în București, sunteți chiar răsfățați aș spune. Miercuri, una din legendele folkului – Bob Dylan – se întoarce la București, pentru un concert la Sala Palatului. Joi, în Piața George Enescu, aveți ocazia rară de a vede SimphoNicu, un spectacol marca Nicu Alifantis. Vineri, […]
Agenda săptămânii
E atât de săracă agenda de concerte în această săptămână că nici nu știam dacă să îi spunem agendă, ba chiar am stat în dubiu dacă să o punem în practică. Liviu Nechita e un bun prieten al ForeverFolk, iar vizita lui în România (el locuiește la Milano) a însemnat un prilej de concert alături […]
Agenda săptămânii
Căldură mare, monșer, dar folkiștii nu se lasă! Agenda de concerte folk a săptămânii e populată, nu glumă. Alina Manole se află în turneu de promovare a albumului Fericirea de luni în Moldova, urmând să concerteze la Piatra Neamț, Suceava, Iași și Botoșani. Apropos de Iași, văd că și aici avem de a face cu o suprapunere […]
Nicu Alifantis – Planuri pentru 2014
După ce în 2013 a lansat Mozaic, un proiect greu de egalat ca amploare, cu zeci de instrumente și instrumentiști implicați, nici în 2014 Nicu Alifantis nu pare să aibă un an prea liniștit. Pe pagina sa de facebook, care a depășit deja 100.000 de fani, artistul a anunțat ce planuri are pentru cea de a doua […]
Agenda săptămânii
Ploile din ultima vreme țin partea folkului, astfel că agenda de concerte folk e destul de populată pentru această perioadă a anului. Capul de afiș îl ține lansarea albumului Fericirea de luni, prin două spectacole pe care Alina Manole urmează să le susțină azi și mâine la Teatrul Excelsior. Ducu Bertzi cântă alături de Mihai Neniță la […]
