Forever Folk incearca sa fie prezent la cat mai multe evenimente din muzica folk romaneasca, tocmai pentru a va tine in permanenta la curent cu locuri pe unde artistii romani canta si ridica publicul in picioare. Nu intamplator am spus “ridica publicul in picioare”, pentru ca trebuie sa marturisesc ca imi e foarte greu sa ma metamorfozez din ipostaza de fan in cea de ziarist. Astfel incat incerc sa imbin cele doua, continuand sa ma manifest ca un fan, dar oferindu-va si o perspectiva cat mai obiectiva asupra evenimentelor.
Sambata, 8 noiembrie, clubul Doors din Constanta i-a avut ca invitati pe Mircea Vintila si grupul Poesis. Eugen Baboi si Marius Batu, constanteni la origini si regasiti temporar pentru o serie de concerte (este cunoscut faptul ca Eugen Baboi locuieste in Canada), au fost cei care au urcat primii pe scena. Recitalul lor a inclus atat piese de pe primul album, “Cantec soptit” (1996), dar si de pe cel de-al doilea, “Babilon”, aparut in 2007. Rand pe rand, am fredonat, am cantat si am aplaudat piese clasice precum “Ce sa-ti aduc, iubito, de pe mare”, “Nu stiu incotro se afla apusul”, “Nu am mai fost acasa demult”, “Ma plimb calare pe camp”, dar si unele mai noi precum “Imperfecta” sau “Furtuna” si, bineinteles, cea mai cunoscuta piesa a trupei, “Cantec soptit”. Usor nostalgic, am murmurat, ca de atatea ori, alaturi de Marius si Eugen versurile lui Zaharia Stancu, “Odata am ucis o vrabie…”. Si pentru ca “Finalul incununeaza opera”, recitalul Poesis s-a incheiat cu “Inca 2000 de ani”, refren cantat si repetat de toti cei prezenti in clubul constantean. Inca o data, Poesis au oferit un show remarcabil, cu piese atent pana la perfectionist lucrate, cei doi completandu-se perfect pe voci si chitari si dovedindu-ne ca nu intamplator le-am dus dorul cat au fost separati.
Si daca tot am vorbit de Poesis si concertele lor, ei se vor afla pe 13 noiembrie la Cluj-Napoca, in clubul Autograf, pe 14 noiembrie pot fi vazuti la Timisoara, in clubul Porto Arte, iar pe 15 noiembrie la Alba Iulia, in recital in cadrul Festivalului “Ziua de maine”.
Dupa o scurta pauza, cel care a acaparat scena si microfonul a fost Mircea Vintila. Sau poate ar trebui sa spun ca noi, publicul, l-am acaparat pe Mircea Vintila, pentru ca a fost foarte greu ca, dupa aproape o ora de recital, sa puna punct legaturii create intre el si noi prin piesele sale. Poate au fost piese clasice pentru recitalurile sale, poate au fost piese pe care le tot ascultam de ani de zile. Dar sunt acele piese cu care am crescut si de care nu ne vom satura vreodata (cu mai putin de o saptamana inainte am cantat cu Mircea Vintila in spectacolul caritabil din Downstairs, deci nu pot spune ca ii duceam dorul). In “dulcele-i stil clasic”, Mircea Vintila ne-a dus din “Laptaria lui Enache” pe “Strada Popa Nan”, ne-a facut cunostinta cu prietenii sai “Constantin si Veronica”, “Lordul John” sau “Miruna”. N-am uitat nici de paradoxuri sau intrebari retorice precum “Pamantul deocamdata” si “Un om pe niste scari”, sau de locuri pline de farmec si staif ca “Hanul lui Manuc”. Ne-a facut cu ochiul si “Dama de pica”, am zambit si la “ultima compozitie” a lui Mircea Vintila – “Mielul” si desi nu l-am asteptat “Peste rabdari”, inevitabil a venit si momentul epilogului. Dar parca dorind sa il amanam macar o vesnicie, daca nu mai mult, am cantat “Alte clipe, alt epilog”si pentru ca si noua, ca si lui Mircea ne e tare dor de Motzu Pittis, ne-am luat ramas bun cantand “Cantecul Bufonului”.
Ce-ar mai fi de spus de Mircea Vintila ce inca nu s-a spus? Poate doar sa il intreb de unde mai are atata bucurie in suflet, pe care sa o trimita celor care vin de fiecare data si ii sorb fiecare vers, fiecare acord. Chapeau-bas, Maestre!
Un gand bun si pentru organizatori. Clubul Doors isi mentine bunul obicei de a organiza seri cu artistii cu adevarat valorosi, intr-o perioada dominate de tot felul de epigoni tristi si total lipsiti de valente artistice. Iar Constanta, ca si alte orase, inca simte nevoia unor perfuzii cu acte artistice de calitate.
Din Constanta, pentru Forever Folk, Make
