La prima “cafea cu folk” a ediţiei 2011 a festivalului de folk „Ziua de mâine” de la Alba-Iulia (conferinţa de presă ce deschide fiecare zi de festival), Vali Şerban, directorul artistic al festivalului, şi-a “lansat” albumul Mie însumi. A fost de fapt “prima apariţie publică” a albumului, care este gata, înregistrat, masterizat, multiplicat şi aşteaptă doar holograma care să îl oficializeze.
Dublul album este, în fapt, o colecţie de piese, 25 la număr, din toate etapele carierei artistice a artistului, structurate în două volume:
- Vol. I, care conţine „câteva cântece răzleţe” din perioada 1976 – 1984, inclusiv primul cântec scris de Vali Şerban şi imprimat în “vestitul” Studio 6 al Radiodifuziunii Române, Gând de împământenire, dar şi albumul „Douăzeci de ani”, apărut în 1998;
- Vol. II. este reprezentat de albumul Ultimul lup, editat în 2005 de Electrecord;.
La album (practic un best of) au contribuit o serie lungă de muzicieni Hans Knall (chitară acustică, doză cu orez boabe), Laci Kovacs (chitară acustică, chitară electrică), Dan Roşu (chitară electrică), Adi Mitescu (chitară electrică), Sorin Minghiat (flaut), Ionuţ Văduva (claviaturi), Tiberiu Jurju (claviaturi), Dan Roşu (claviaturi), Alexandru Filip – (claviaturi), Alexandru Filip (voce, pian), Florin Săsărman (voce), Jerry Schwarz (bass), Romeo Beianu (tobe).
Organizator: Consiliul Județean Alba
Parteneri în organizare: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuși PRICHINDEL Alba Iulia, Casa de Cultură a Sindicatelor Alba Iulia, Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, Alba Mall,Art Cafe Downtown
3 thoughts on “Vali Şerban şi o auto-dedicaţie: albumul Mie însumi”
Cafeaua cu folk de la Alba Iulia (partea I) | Pagina personala Marius Matache
(11 November 2011 - 12:43)[…] Prima conferin?a de pres? a festivalului “Ziua de maine” a demarat cu “povestea” albumul Mie însumi – best of-ul Vali ?erban, care la deschiderea festivalului “iese în lume” pentru prima oara. Informatii suplimentare gasiti pe ForeverFolk. […]
Prima zi de festival “Ziua de mâine” la Alba Iulia | ForeverFolk
(13 November 2011 - 14:24)[…] de presă aţi putut citi deja în materialul de pe mariusmatache.ro şi în articolul despre lansarea albumului Mie însumi al lui Vali […]
Piese ce merită ascultate (Ep. 73) | ForeverFolk
(21 November 2011 - 10:01)[…] este inclusă pe best-of-ul Mie însumi prezentat de Vali Şerban în prima zi de festival la Cafeaua cu folk, numită Vânturi pline de […]