Conditia ca un artist sa ramana in atentia publicului este in primul rand capacitatea lui de a inova in permanenta in actul artistic (si asta nu inseamna obligatoriu sa isi modifice stilul), de a descoperi moduri de prezentare a operei. Nicu Alifantis este prezent pe scena folkului romanesc de mai bine de 30 de ani. Sunt putini iubitori ai muzicii romanesti care nu ar putea identifica fara prea mare efort Emotii de toamna, Piata Romana nr. 9 sau Ploaie in luna lui Marte.
De-a lungul timpului, Nicu Alifantis a venit in fata iubitorilor folkului cu diferite formule artistice (descrise de noi in biografia artistului), fie ca a fost discul editat cu Florian Pittis in 1980, discul de autor Nichita sau colaborarea cu ZAN.
Si Nicu Alifantis nu se dezminte, editand in 2010, alaturi de Jurnalul National, albumul Cantece de semineu, o “colectie de …de cantece” (pentru cei care nu au achizitionat inca albumul, toate piese de pe el includ cuvantul “cantec” in titlu), intr-o prezentare usor surprinzatoare pentru multi si alaturi de o noua formula de acompaniament, dar la acelasi standard ridicat de calitate.
Aprilie 2010, Cinema Scala. Reeditarea concertului de lansare ce a avut loc pe 19 ianuarie. Lume multa, lume buna, artisti apartinand unor genuri muzica diferite sau altor domenii artistice, politicieni: Mugurel Vrabete, Analia Selis, Adi Despot, Smiley si Laura Cosoi, George Ivascu, Miron Mitrea. Presa, la datorie si ea. I-am remarcat in holul cinematogafului pe Teodora Ionescu si Stefan Naftanaila, dar si pe colegii de la Jurnalul National sau SmartFM, parteneri media ai evenimentului ca si ForeverFolk.
Si pentru ca atmosfera de afara era mai degraba autumnala decat de primavara, cu ce putea sa inceapa recitalul Nicu Alifantis decat cu Rar. De altfel, pe versurile lui Bacovia am avut singurele emotii neconstructive, datorita unor mici probleme de sunet, remediate rapid. Tocmai pentru a scapa de emotii, Nicu Alifantis a mai cantat cateva piese “clasice” singur, pentru ca apoi pe scena sa i se alature ceea ce am putea numi in ultima vreme Nicu Alfantis Band, in fapt instrumentistii cu care a inregistrat albumul Cantece de semineu.
Odata trupa intrata in paine, au inceput “cantecele” – Cantec pentru ea, Cantec de gradinar, Cantec de iarna…deja sala era transpusa in fata focului din semineu, deja iarna se intorsese in sufletele noastre.
Ca Virgil Iantu este un bariton de exceptie si ca el este responsabil de aranjamentele vocale ale pieselor de pe Cantece de semineu stiam. De altfel, cei 3 backing-vocals – Virgil Iantu, Bogdan Tudor si Mircea Ciurez – au avut cateva intermezzo-uri de mare efect si excelent primite de public. Din pacate, din formula de acompaniament vocal a lipsit soprana de coloratura Mediana Vlad – din motive cu totul si cu totul obiective (insarcinata in luna a 7-a). Dar surpriza serii a fost sa il vedem pe Virgil Iantu cantand la vioara, ba mai mult, intrand intr-un dialog concertistic cu vioara 1 a band-ului, Mihai Nenita, si el intr-o ipostaza noua, inlocuind vioara albastra, electrica, cu care il stiam cu totii, cu una „clasica”, ce ii conferea o imagine mult mai apropiata de solistii orchestrelor filarmonice.
Berti Barbera a fost inconjurat de o multime de instrumente de percutie (de la elementarul trianglu, trecand prin cabasa, guiro, bongos, cajon), dar fara indoiala ca senzatie a facut uriasul instrument cu care s-a transformat in “omul care-aduce ploaia” in a-l acompania pe Nicu Alifantis pe Ploaie in luna lui Marte (later edit: numele instrumentului ne-a fost dezvaluit chiar de Nicu Alifantis, la lansarea de carte a poetului constantean Eduard Zalle – rainstick).
Balada blondelor iubiri a fost cantata de o sala intreaga (echipa ForeverFolk isi cere scuze daca a cantat prea tare de la balconul cinematografului Scala, dar nu s-a putut abtine :D).
Si pentru ca am inceput sa vorbim despre instrumentistii si vocalistii din trupa, sa nu uitam sectia ritm. Marcel Moldovan este un tobosar care canta la tobe si nu unul care bate la tobe. Mai bine de jumatate din spectacol a folosit “periutele” si nu betele, tocmai pentru a nu iesi in fata mai mult decat era necesar, dar a stiut sa intervina atunci cand partitura i-o cerea, pentru a puncta mai bine timpii. Despre domnul care canta la contrabas in Nicu Alifantis Band pot spune ca e un paradox. Caci ce poti spune despre un om pe nume Flautistu (Adrian Flautistu pe numele complet) care canta absolut incantator la contrabas. Slide-urile de contrabas, complementare sunetelor de arcus ce atingea corzile instrumentului, placerea cu care intra in „joaca” celorlalti.
Au fost si Emotii de toamna, Balada dromaderelor, a fost si Umbra, si…si…de fapt, nu a lipsit nimic din acest spectacol: nici piesele noi de pe Cantece de semineu, nici piesele pe care le fredonam de atati ani fara a ne satura. Seara s-a incheiat, evident, cu Cantec de semineu, cu Nicu Alifantis la ukulele, repetat si la bis, pentru ca acesta a fost leit-motivul serii. O seara pe care subsemnatul o declara unul din cele mai bune showuri ale unui artist pe care le-am vazut. Iar daca acesta este si un reprezentant al muzicii folk, inseamna ca si noi, cei care scriem despre folk, nu putem decat sa ne declaram incantati.
2 thoughts on “Cantece de semineu – un spectacol complet marca Nicu Alifantis”
john
(1 May 2010 - 22:09)Ne vedem la Alifantis! Un tare om!
Mihai Pintilie
(2 May 2010 - 20:30)O seara perfecta deci.. Bravo! Sa fie atunci si o vara perfecta pentru voi!