Ne-am gândit să vă prezentăm, pe scurt, cele mai accesate articole de pe ForeverFolk în anul 2011, pentru a vedea care sunt tendinţele cititorilor noştri. Concurenţii de la prima ediţie a festivalului FolkLung şi-au mobilizat ascultătorii şi prietenii să îi voteze, articolul respectiv fiind cel mai accesat articol de pe ForeverFolk în anul 2011. Şi pentru […]
Tag: 2011
Festivalul “Om Bun” 2011 la Bucureşti
Fundaţia Culturală “OM BUN” organizează în perioada 19-21 decembrie 2011 ediţia cu nr. 21 a Festivalului Naţional de Muzică Folk “Om Bun”. După ce anul trecut a fost organizat sub formă de gală aniversară (dată fiind cei 20 de ani de existenţă), în acest an evenimentul, ce va avea loc la Teatrul Nottara din Bucureşti, revine […]
Finalul Festivalului Ziua de Mâine – Nicu Alifantis şi Şemineu Band
Din momentul în care am lansat site-ul ForeverFolk am încercat să urmăm câteva principii clare, printre care obiectivitatea în ceea ce priveşte evenimentele şi artiştii despre care vom scrie. De asemenea, au fost concerte care m-au impresionat atât de mult încât mi-a fost aproape imposibil să scriu. Un astfel de experiment este cronica unui concert […]
Festivalul-Concurs Național de Interpretare și Creație Muzică Folk “Toamna baladelor”
În perioada 29 – 30 octombrie 2011, Palatul Naționalal Copiilor din București găzduiește Festivalul-Concurs Național de Interpretare și Creație Muzică Folk “Toamna baladelor”. Există două secțiuni ale festivalului, Creație: clasele V-XII; Interpretare: Grupa I – școli generale și licee claseleV -VIII, IX-XII; Grupa II – palate și cluburi ale copiilor, licee pedagogice și școli vocaționale […]
A 28-a ediție a Festivalului Mediaș – Cetate Seculară 2011
Asociaţia culturală “Mediaş Cetate Seculară” , cu sprijinul Consiliului Local şi Primăriei Mediaş, prin Direcţia pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret, organizează în perioada 2-3 decembrie 2011 cea de a 28-a ediţie a Festivalului-Concurs de Muzică Folk Mediaş Cetate Seculară. Regulament: Concursul este deschis oricărui interpret sau grup folk; Cântecele prezentate în concurs trebuie fie interpretate în limba româna, […]
FolkLung 2011 (Ep. 2): Vasile Mardare și Ioana Pînzariu
După cum v-am anunțat, cea de a 2-a ediție a Festivalului FolkLung are un format special – Duete, fiecare concurent fiind “girat” de un artist consacrat, cei doi susținând împreună două concerte la Gura Humorului și Suceava. Dacă onoarea de a “deschide” festivalul i-a revenit lui Dan Vană, artizanul Taberei Naționale de Muzică Folk de […]
Recitalurile Festivalului “Chira Chiralina”, Brăila 2011
După cum v-am informat, în perioada 4-6 noiembrie are loc la Brăila cea de a 6-a ediţie a Festivalului Național de Folk “Chira Chiralina”. Recitalurile festivalului vor fi susţinute, în cele trei seri, de următorii artişti: Vineri, 4 noiembrie Andrei Păunescu şi trupa “Totuşi” Foişorul de Folk Sâmbătă, 5 noiembrie Victor Socaciu Duminică, 6 noiembrie Vasile Şeicaru […]
Recitalurile Festivalului “Chitara Dunării” Călăraşi 2011
Vineri, 21 octombrie Andrei Păunescu şi trupa “Totuşi” Sâmbătă, 22 octombrieCristian BuicăCătălin Stepa Grupul “Noi” Duminică, 23 octombrieRadu GheorgheEmeric Imre Prezintă actorul Marian Ciprian. Preţul biletelor este de 15 lei.
Recitalurile Festivalului “Tatiana Stepa” de la Mizil
UPDATE, 30 septembrie: Am primit din partea organizatorilor informatia ca a avut loc o inversare a recitalurilor. Astfel, vineri vor evolua in recital Alexandru Andries si Emeric Imre, iar sambata Catalin Stepa si Raul Cârstea + Adi Manolovici După cum vă anunţam, în perioada 30 septembrie – 1 octombrie 2011, are loc la Mizil cea de a […]
Festivalul Naţional de Folk “Chira Chiralina”, ed. VI-a, Brăila
În perioada 4-6 noiembrie 2011 va avea loc la Casa Tineretului din Brăila cea de a 6-a ediţie a Festivalului Național de Folk “Chira Chiralina”. Organizatori: Consiliul Judeţean Brăila, Centrul de Creaţie Brăila Preşedinte de onoare: Nicu Alifantis La înscrierea pentru concurs pot participa toţi cetăţenii români şi străini, rezidenţi sau azilanţi în România, indiferent de sex […]